Twitter permite angajaților să lucreze de acasă permanent

13.05.2020
Twitter permite angajaților să lucreze de acasă permanent

După ce Facebook și-a anunțat angajații că vor putea lucra de acasă, dacă doresc asta, până la sfârșitul anului, Twitter vine cu o veste și mai bună pentru angajații săi. Se pare că de acum înainte, oricine lucrează pentru compania americană de social media, va putea lucra exclusiv de acasă, dacă își va putea duce la bun sfârșit treaba în regim „telemuncă”.

CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, a trimis ieri un e-mail tuturor angajaților, în care spune că toată lumea va putea lucra permanent de acasă de acum înainte, indiferent de evoluția pandemiei COVID-19 în viitor. Desigur, cei care se ocupă cu activități care necesită prezența fizică la birou, precum mentenanța serverelor, vor trebui să vină în continuare.

De altfel, Twitter chiar încurajează angajații să lucreze de acasă, iar încă de la începutul pandemiei reprezentanții săi sugerau că lucrurile nu se vor mai întoarce la normal. Motivul principal ar fi pentru că angajații și managerii descoperă că pot lucra de la distanță și pot fi productivi, chiar dacă nu se află în același loc în permanență.

Tot Dorsey spune că birourile Twitter ar putea rămâne închise până în luna septembrie, iar călătoriile în scop de serviciu vor fi anulate tot până  în toamnă. Evenimentele Twitter sunt anulate până în 2021, iar angajații pot beneficia de o sumă de până la 1.000 de dolari pentru a-și cumpăra necesități pentru muncă acasă.

Angajații Facebook vor lucra de acasă până la sfârșitul anului, cel puțin, în timp ce și Google va permite angajaților să rămână acasă. Dintre companiile mari din Silicon Valley, doar Apple pare să încerce să cheme angajații înapoi la birouri cât mai repede posibil. Apple a început de câteva zile să deschidă și o parte dintre magazinele sale din SUA în regim limitat, acestea reprezentând o parte importantă a afacerilor sale.

(via Buzzfeed)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult