O stație de bază 5G a fost incediată la doar câteva zile după ce a fost montată, iar poliția din orașul Derby, Marea Britanie, a deschis o anchetă.
La fața locului s-au deplasat pompieri care au stins incendiul, potrivit BBC.
Shelley Atkins, o localnică, a declarat că drumul din apropiere a fost închis săptămâna trecută pentru montarea antenei telecom.
„Credem că incendiul a fost pus intenționat și am deschis o anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Derbyshire.
În Marea Britanie, toți marii operatori – EE, Three, O2 și Vodafone – lucreză la rețelele de ultimă generație, iar majoritatea orașelor mari sunt acoperite cel puțin parțial.
Atacurile asupra stațiilor 5G sunt frecvente, mai ales în Marea Britanie și SUA. Mulți oameni cred că există o legătură între tehnologie și pandemia COVID-19. Mai multe celebrități au pus gaz pe foc după ce au susținut această teorie.
Până acum, studiile serioase au demonstrat că radiațiile emise de rețelele de telecomunicații, care sunt ne-ionizante, nu provoacă probleme de sănătate.
Printre celebritățile care susțin legătura dintre 5G și COVID-19 se numără actorul Woody Harrelson și cântăreața M.I.A.
Foto: Shelley Atkins
CITEȘTE ȘI:
Atacuri asupra antenelor 5G în SUA din cauza teoriilor conspiraționiste