Un obiect misterios a căzut din cer în India, provocând panică – FOTO, VIDEO

24.06.2020
Un obiect misterios a căzut din cer în India, provocând panică - FOTO, VIDEO

Un obiect misterios, care seamănă cu un meteorit, a căzut din cer în nordul Indiei. O explozie a fost auzită de la o depărtare de până la 2 km, iar persoanele care au descoperit obiectul spun că acesta era foarte fierbinte și că a continuat să fie așa timp de trei ore. Martorii s-au temut că ar putea exploda.

După ce s-a răcit, obiectul a fost pus de autorități într-un borcan de sticlă.

„Piatra” are o greutate de aproximativ 3 kg și a căzut în orașul Sanchore din statul Rajasthan. Obiectul a fost ridicat de poliție, care încearcă, cu ajutorul unor experți, să afle ce este.

După ce au auzit explozia, mai mulți oameni din zonă au intrat în panică, transmite India Today. Unii localnici au crezut că s-a prăbușit un avion.

„Chiar și așa, nimeni nu a văzut când a căzut. După o vreme obiectul a fost găsit într-o gaură de 30 cm în pământ. A căzut la aproximativ 100 de metri de casa mea. Am informat imediat autoritățile locale”, a declarat Ajmal Devasi, un localnic.

Cel mai probabil este vorba despre un meteorit

La nivelul suprafeţei solului sunt disponibile staţii care pot detecta obiecte din spaţiu cu diametru de 5 cm sau mai mare care se apropie de Pământ. Acestea sunt necesare pentru a proteja sateliții. Este posibil, astfel, să aflăm în curând mai multe detalii despre incidentul din Sanchore.

Cel mai probabil, obiectul provine din spațiu. În ciuda dimensiunilor mici, aceste corpuri pot provoca pagube mari. Un mic obiect din spaţiu a făcut o gaură de 40 de cm în satelitul Sentinel-1A al ESA. Acesta este parte a Programului Copernic, cel mai mare proiect de observaţie a Terrei din istorie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult