Aplicația TikTok s-a confruntat anterior cu acuzații de colectare de date personale, dar acum există și dovezi în acest sens. În urmă cu câteva luni, un utilizator de Reddit a studiat aplicația și a găsit mai multe nereguli cu modul în care aceasta folosește sau accesează datele utilizatorilor. Acum, odată cu lansarea iOS 14 developer beta 1, o nouă funcție din sistemul de operare Apple dezvăluie cum TikTok și alte aplicații accesează textul din clipboard permanent.
Chiar dacă apar notificări care spun că TikTok verifică conținutul de date din clipboard, nu este tocmai clar ce face cu aceste informații. Există posibilitatea ca aplicația doar să verifice dacă există conținut pe care îl poate folosi. De altfel, dacă copiezi conținut de pe un alt dispozitiv în clipboard, aplicația va avea acces la clipboard imediat ce o accesezi.
Comportamentul ciudat, care face aplicația să acceseze clipboard-ul la fiecare apăsare de buton ar fi cauzat de modificările din iOS 14 realiate de Apple, spun reprezentanții companiei. Totuși, această aplicație va fi actualizată chiar înainte de lansarea iOS 14 pentru a elimina acest comportament bizar.
iOS 14 beta has a banner to confirm when you paste from another device (eg copy on a Mac and paste on iPhone)
Seems to be bugging out and showing with every keystroke in TikTok pic.twitter.com/aFKNfZnpyb
— Jeremy Burge (@jeremyburge) June 24, 2020
Utilizatorul Reddit „bangorlol” publica în urmă cu două luni ceea ce a descoperit prin inginerie inversă a aplicației TikTok. Acesta avertiza pe toată lumea să șteargă aplicația și să nu o mai folosească niciodată, în urma descoperirilor lui.
Conform bangorlol, TikTok nu este doar o simplă rețea de socializare ci un serviciu de colectare de date. Acesta spune că au fost dezvoltate API-uri pentru a colecta totul despre utilizatori, despre dispozitivele lor și alte aplicații pe care le folosesc. Iată ce poate accesa TikTok în mod permanent:
Toate aceste date sunt accesibile și configurabile de la distanță