La inițiativa lui Emmanuel Macron, parlamentul din Franța a decis să introducă un sistem de verificare obligatoriu al vârstei pe site-urile pentru adulți accesibile pe teritoriul țării. Este vorba atât despre site-urile locale, cât și despre cele internaționale. Cele care nu se conformează ar putea fi blocate pe teritoriul țării. Aceste măsuri vor fi implementate pentru a proteja copiii de astfel de conținut, iar companiile de tehnologie și operatorii telecom au promis că vor ajuta în acest demers.
Un amendament referitor la aceste noi măsuri a fost adăugat la o lege înaintată încă din luna iunie, care făcea referire la violența domestică. Acesta oferă comisiei CSA, echivalentul CNA-ului din România, autoritatea de a verifica și sancționa companiile care nu respectă noile prevederi. Site-urile pentru adulți din Franța vor avea 15 zile la dispoziție după ce primesc o notificare din partea CSA să implementeze măsuri de verificare a vârstei utilizatorilor. În cazul în care termenul nu este respectat, CSA poate să ceară un ordin judecătoresc pentru a bloca accesul la respectivul site la nivelul operatorilor telecom.
Când vine vorba despre metoda de verificare a vârstei, autoritățile franceze nu au o soluție universală. Companiile care livrează conținut pornografic sunt responsabile pentru a realiza un astfel de sistem. Propunerile parlamentului francez includ verificarea prin intermediul unui card de credit sau a cărții de identitate, un sistem pe care și Marea Britanie a încercat să îl implementeze anul trecut, dar la care a renunțat între timp.
Aceste situații din Franța, Italia și Marea Britanie ridică noi discuții despre realizarea unui sistem de identificare digital la nivelul Uniunii Europene, care să poată fi folosit pentru autentificare online. În cazul Franței, ar mai fi posibilitatea de a propune utilizarea serviciului FranceConnect, sistemul digital care oferă acces online la plata taxelor și la asigurarea de sănătate.
Legea care va obliga site-urile pornografice să verifice vârsta utilizatorilor va ajunge săptămâna viitoare în Senatul Franței, unde este așteptată să primească vot pozitiv.
sursa: Politi.co