SpaceX recuperează deja de multă vreme părțile principale ale rachetelor pe care le trimite în spațiu, dar compania a reușit, în premieră, să recupereze și vârful unui astfel de vehicul.
Luni, o rachetă Falcon 9 a dus un satelit militar în spațiu, apoi compania spațială privată a recuperat ambele părți ale vehiculului.
În vârful rachetei se află încărcătura pe care aceasta o duce în spațiu. După ce vehiculul ajunge în cosmos, „nose cone-ul” se separă în două părți, pentru a elibera încărcătura. În mod normal, aceste elemente rămân acolo ca gunoi spațial sau sunt pierdute după ce reintră în atmosferă.
Videos of yesterday’s catch of both fairing halves pic.twitter.com/yzTDFzlulL
— SpaceX (@SpaceX) July 21, 2020
Compania a reușit să prindă cele două elemente ale vârfului rachetei în plase aflate pe ambarcațiuni de pe mare.
SpaceX nu recuperează aceste elemente doar pentru a nu polua spațiul și oceanul, ci și din rațiuni de costuri. Cele două elemente costă 12 milioane de dolari.
Racheta Falcon 9 are deja o carieră impresionantă. Au fost lansate în total 87 de astfel de vehicule. Dintre acestea, 48 au aterizat pe pământ, iar 33 au fost refolosite.
Faptul că recuperează rachetele îi permite companiei să ceară prețuri mai mici pentru lansări. Din acest motiv, șeful Roscosmos, agenția spațială din Rusia, a acuzat compania americană de lipsă de fair play.
Elon Musk, șeful SpaceX, a reacționat în stilul lui caracteristic: „Rachetele SpaceX sunt 80% reutilizabile, ale lor sunt 0%”.
Foto: Flickr/Official SpaceX Photos