Microsoft Edge vine cu o soluție la problema notificărilor enervante

24.07.2020
Microsoft Edge vine cu o soluție la problema notificărilor enervante
Foto: Profimedia Images

Browserul Microsoft Edge, bazat pe Chromium, va oferi o soluție la mesajele enervante prin care site-urile le cer vizitatorilor să se aboneze la notificări.

Începând cu versiunea 84 a programului de navigare pe internet, acestea vor apărea în bara de adrese, potrivit unui anunț al companiei.

Utilizatorii vor vedea un clopoțel mic, o soluție mult mai puțin enervantă.

Caracteristica, numită „Quiet notification requests”, va fi pornită implicit în Edge 84. Cei care vor dori să primească în continuare mesajele respective le vor putea activa din setări, la adresa edge://settings/content/notifications.

Potrivit Microsoft, această caracteristică a fost cerută de foarte mulți utilizatori de Edge.

Google le-a declarat, de asemenea, război celor care abuzează de notificări

Google a redus deja numărul de popup-uri care apar în browserul său Chrome, iar în versiunea actuală, 84, se ocupă și de site-urile care încearcă să îi păcălească sau forțeze pe utilizatori să se aboneze la serviciile lor de notificări/alerte.

Pentru site-urile care au un număr redus de persoane care se abonează la notificări, acest serviciu este dezactivat implicit.

Sunt vizate în special site-urile care nu le permit utilizatorilor acces la conținut dacă nu activează notificările. Potrivit companiei, acesta este un lucru de care foarte mulți utilizatori ai browserului de internet s-au plâns.

Google spune că un număr mare de cereri de abonare la notificări vin de la un număr mic de site-uri.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult