Aproape încă de la lansarea primei variante, producătorul Motorola RAZR a confirmat pregătirea unui succesor, actualizat cu tehnologie 5G.
Contrar așteptărilor, primul val de telefoane pliabile cu design tip clapetă nu a fost chiar un succes răsunător, modelul RAZR 2019 demonstrând doar că formatul RAZR introdus în anul 2004 încă este de actualitate și merită continuat.
Apărând, deocamdată, sub forma unor randări neoficiale, noul Motorola RAZR 2020 (RAZR 5G / Odyssey) pare să folosească aproximativ același design de balama și apare în mare parte neschimbat, dacă îl privim cu ecranul extins. În schimb, în modul pliat, ecranul secundar pare să aibă o suprafață de afișare mai generoasă, obținută prin îngustarea ramei laterale.
Ornamentul camerei foto principale pare să fie mai proeminent decât la modelul actual, fapt ce sugerează folosirea unor lentile mai performante și/sau senzor optic cu rezoluție crescută.
Potrivit randărilor furnizate, noul Motorola RAZR 5G suportă utilizare atât cu ecranul complet extins, cât și parțial înclinat la unghi de aproximativ 100°, spre exemplu, folosind partea de jos pentru a derula și tasta în timp ce citim mesajele redate la partea de sus. Nu chiar o inovație, această facilitate se regăsește deja la seria de telefoane Galaxy Z Flip.
Deși nu reiese foarte bine din imagini, ecranul principal pare și el mai mare și cu un design mai apropiat conceptului edge-to-edge, Motorola reușind să subțieze mai mult rama lăsată în lateral.
Pe lateralul carcasei poate fi întrezărit și un singur buton fizic, posibil, senzor de amprentă.
Potrivit unor dezvăluiri recente, Motorola bazează noul smartphone pe chipsetul Snapdragon 765, ajutat cu 8GB memorie RAM și 256GB stocare internă. Deși dispune de două ecrane și include conectivitate 5G, telefonul ar urma să fie susținut cu un acumulator de numai 2845 mAh, Motorola promovând în schimb atuul tehnologiei de încărcare rapidă. Camera foto principală este un model de 48MP cu senzor furnizat de Samsung. În schimb, deasupra ecranului decupat vom găsi o cameră frontală de 20MP, utilă pentru poze selfie și apeluri video.
Motorola va livra noul RAZR 5G în a doua parte a acestui an, echipat cu versiunea Android 10.