Huawei a fost cel mai mare producător mondial de smartphone-uri în al doilea trimestru al anului

30.07.2020
Huawei a fost cel mai mare producător mondial de smartphone-uri în al doilea trimestru al anului
Foto: Hepta

Huawei a depășit Samsung și a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri în cel de-al doilea trimestru al acestui an, potrivit firmei de cercetare a pieței Canalys.

Compania chineză a fost ajutată de vânzările foarte bune din țara mamă, transmite CNBC. Huawei a livrat 55,8 milioane de smartphone-uri în intervalul aprilie – iunie 2020, cu 5% mai puține decât în perioada echivalentă din 2019. Totuși, rivalele sale au consemnat scăderi mai mari. Samsung a livrat 53,7 milioane de smartphone-uri, cu 30% mai puține decât în perioada aprilie – iunie a anului trecut.

Este pentru prima dată când Huawei reușește să se situeze pe primul loc pe piața globală de smartphone-uri într-un trimestru. Acesta este un obiectiv pe care compania din China și l-a stabilit de câțiva ani.

Va fi aproape imposibil pentru Huawei să rămână numărul unu

Analiștii nu cred, însă, că marca din China se va menține pe prima poziție, din cauza problemelor cauzate de sancțiunile impuse de SUA. În Europa, o regiune importantă pentru Huawei, cota de piață a companiei a scăzut, de la 22% în trimestrul doi din 2019, la 16% în aceeași perioadă din 2020.

„Va fi greu să își mențină poziția de lider pe termen lung. (…) Poziția puternică din China nu va fi suficientă ca să mențină Huawei în vârful clasamentului după ce economia globală va începe să își revină”, a scris Mo Jia, analist la Canalys. El a adăugat că partenerii companiei din Europa și alte regiuni importante vor face comenzi pentru mai puține dispozitive Huawei, care nu mai au acces la serviciile Google.

Huawei a vândut peste 70% din smartphone-urile livrate în al doilea trimestru în China.

Întreaga piață de telefoane inteligente a înregistrat o scădere de 27% în perioada aprilie – iunie 2020.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult