Eforturile Google în domeniul rețelelor de socializare din ultimii ani nu au avut succes în rândul utilizatorilor. Alternative precum Facebook, Instagram sau Twitter au dus la închiderea Google+, însă compania vedea acum o oportunitate de a transforma una dintre cele mai populare aplicații ale sale într-o rețea de socializare. Google Maps oferă acum utilizatorilor profiluri personale publice, care pot fi urmărite la fel ca în cazul altor servicii de socializare populare.
De acum, utilizatorii de Google Maps vor avea un profil care poate fi vizionat și de către alții. Aici apare un buton de follow, pentru a urmări ceea ce publică prietenii sau persoanele care oferă recomandări pe Maps. De asemenea, poți vedea tot conținutul pe care l-au publicat pe hărțile Google, de la fotografii din anumite locuri celebre sau de la diverse restaurante vizitate, până la recenzii pe care le-au publicat de-a lungul timpului.
Această mișcare are bazele în funcția de Ghiduri Locale, care permitea utilizatorilor să urmărească astfel de pagini. Acum, fiecare utilizator care are un cont Google poate avea un profil public pe Google Maps. Totuși, cei care doresc să aibă în continuare un profil privat, pot alege să restricționeze accesul altora la activitatea lor de pe Maps.
Cel mai probabil însă, majoritatea utilizatorilor, care folosesc Google Maps exclusiv pentru a găsi anumite adrese sau pentru navigație, nu vor interacționa cu această nouă componentă a hărților. Este însă interesant de urmărit cum va evolua această funcționalitate în următoarea perioadă, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Întrucât turismul este în continuare limitat la nivel global, iar multe locuri care ar putea fi recomandate prin noile funcții de socializare s-ar putea să nu fie deschise.
Funcționalitatea nouă din Google Maps ar trebui să apară în aplicația de mobil în urma unei actualizări din Google Play și App Store.