Când se lansează și cât costă Surface Duo, telefonul cu două ecrane de la Microsoft

12.08.2020
Când se lansează și cât costă Surface Duo, telefonul cu două ecrane de la Microsoft

Microsoft a anunțat în sfârșit noi detalii despre smartphone-ul său cu două ecrane, Surface Duo. Acesta a fost prezentat oficial în urmă cu aproape un an, alături de laptop-ul cu două ecrane Surface Neo și noul sistem de operare Windows 10X. În timp ce aceste două produse din urmă vor întârzia măcar un an sau doi, Surface Duo, bazat pe Android, va fi lansat foarte curând pe piață. Avem acum o dată oficială de lansare și un preț pentru noul dispozitiv cu formă cel puțin ciudată.

Surface Duo vine cu configurație de anul trecut și preț mare

Surface Duo nu este primul smartphone cu două ecrane de pe piață. Înaintea lui au mai existat eforturi precum modelul ZTE Axon M, sau alte modele cu ecrane pe ambele părți. Acesta pare însă să fie primul astfel de dispozitiv produs de o companie de top din industrie, care încearcă să îl prezinte drept un dispozitiv de productivitate.

Totuși, configurația hardware a lui Surface Duo nu a suferit modificări de la prezentarea sa de anul trecut, un lucru care va conta pentru o parte dintre utilizatori, mai ales când vor lua în considerare prețul. Un chipset Snapdragon 855 alături de 6 GB RAM și un acumulator de 3.500 mAh pentru două ecrane nu suntă foarte impresionant în 2020, când telefoanele vin cu hardware mult mai puternic. Un flagship de anul acesta vine cu Snapdragon 865, 12 sau 16 GB RAM și baterie de peste 4.500 mAh, cât și cu 5G, un alt aspect pe care Microsoft îl ignoră.

Astfel, prețul de 1.399 dolari în anunțat pentru SUA poate părea foarte mare. De altfel, acesta este prețul celui mai scump model de iPhone 11 Pro Max sau Galaxy Note20, care vin cu hardware mai performant, camere mai bune și probabil autonomie mai mare. Microsoft se bazează însă pe faptul că va atrage clienți interesați de cele două display-uri de 5,6”, care permit rularea mai multor aplicații simultan.

Lansarea este programată pentru luna septembrie

Ecranele pot fi rotite la 360 de grade, putând sta ori pe exterior, ori pe interior, în timp ce aplicațiile Microsoft precum Office, Outlook, Teams, OneDrive sau OneNote au integrare specială în sistemul de operare Android personalizat.

În SUA, Surface Duo va fi distribuit prin intermediul AT&T și T-Mobile, cât și prin magazine de profil. Data de lansare este stabilită pentru 10 septembrie. Microsoft spune că acesta va fi cel mai subțire telefon de pe piață, cu o grosime de 4,6mm atunci când este deschis complet.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult