Unul dintre motivele pentru care nu se vând mai multe mașini electrice este autonomia redusă pe care acestea o au comparativ cu vehiculele cu motoare tardiționale, cu combustie internă. Producătorul de baterii Contemporary Amperex Technology Co. Limited (CATL) din China crede că are o soluție la această problemă.
Compania, care este partener al Tesla în statul asiatic, propune o nouă tehnologie, care ar oferi automobilelor electrice o autonomie de peste 800 de km.
Citește și: Motivele pentru care automobilele electrice folosesc anvelope diferite
Metoda actuală este producerea de celule de baterii, combinarea acestora în module, apoi a modulelor în pachete. În majoritatea mașinilor electrice există un singur pachet de baterii. Există și vehicule mai mare, care au mai multe pachete.
CATL propune o nouă abordare, numită Cell-To-Pack (CTP), prin care se trece peste etapa modulelor și se realizează pachete direct din celule. În acest mod este salvat spațiu, iar greutatea mașinii este redusă. Rezultă o densitate mai mare de celule și o autonomie mai mare a vehiculului.
Citește și: Încă o companie auto este aproape de a dezvolta bateria de 1,6 milioane de km pentru vehicule electrice
Următorul pas ar fi integrarea celulelor de baterii direct în șasiuri (soluție numită Cell-To-Chassis/CTC) , sărindu-se și peste pachete. În acest caz, însă, ar fi mai dificil de înlocuit bateriile cu probleme sau uzate.
Unii producători de mașini electrice vor prefera în continuare metoda actuală, cu module de celule. Asta deoarece acest sistem permite înlocuirea acumulatorilor cu unii gata încărcați, în puncte speciale. Schimbarea bateriilor este mai rapidă decât încărcarea lor. O astfel de strategie are producătorul german al vehiculului modular eBussy.
Sursa: Insideevs