Statele Unite pun și mai multă presiune pe Huawei, interzicând alte 38 de companii afiliate

18.08.2020
Statele Unite pun și mai multă presiune pe Huawei, interzicând alte 38 de companii afiliate

Departamentul American de Comerț tocmai a inclus alte 38 de companii afiliate Huawei pe deja celebra Entity List, blocând vânzările de componente și semiconductoare esențiale pentru fabricarea de telefoane mobile.

Astfel, potrivit chiar declarațiilor oferite de Huawei, Mate 40 ar putea fi ultima serie echipată cu procesoare din familia Kirin, producătorul chinez epuizând stocurile de chipseturi rezervate pentru telefoane premium.

Huawei, acuzat că ar fi încercat ocolirea sancțiunilor folosind companii afiliate

Extinzând interdicțiile anunțate în luna mai, Statele Unite ar putea bloca pe termen lung accesul Huawei la o gamă largă de componente și materiale produse folosind tehnologi americane. Este vorba nu doar de fabricarea propriei game de chipseturi HiSilicon, ci și de pierderea accesului la software și tehnologii esențiale pentru obținerea unor produse vandabile în piețele internaționale.

Justificând extinderea interdicțiilor, Departamentul American de Comerț acuză Huawei de măsuri evazive pentru ocolirea sancțiunilor care urmează să intre în vigoare din luna septembrie. Mai exact, Huawei ar creat o rețea alternativă de aprovizionare folosind drept intermediari companii străine.

Odată incluse pe Entity List, companiile vizate au nevoie de o licență emisă în mod expres de către autoritățile SUA, pentru vânzarea oricărui produs fabricat sau dezvoltat folosind software sau tehnologie americană.

Între timp, marii producători de semiconductoare americani și analiștii de piață nu contenesc cu avertizările privind efectele nocive pe care noile reguli le vor avea asupra industriei și companiilor din SUA, în sensul de a avantaja rivali precum MediaTek și Samsung în piețele din afara SUA. De neclintit, administrația Trump nu a anunțat până acum nici o excepție de la regulile impuse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult