Samsung a anunțat astăzi detaliile complete despre Galaxy Z Fold2, noul său smartphone pliabil, prezentat inițial pe 5 august, în cadrul evenimentului Unpacked. Acolo a apărut însă doar fugitiv, întrucât accentul era pus pe seria Galaxy Note20, iar Samsung a promis o prezentare mai amplă „în curând”.
Spre diferență de originalul Galaxy Fold, modelul Galaxy Z Fold2 nu mai are un ecran decupat. Cel puțin nu atât de mult. Compania folosește acum un panel OLED cu diagonală de 7,6”, cu 12% mai mare decât pe modelul anterior. De asemenea, rama de plastic din jurul ecranului este acum cu 27% mai mică. Ecranul are aceeași rezoluție QXGA de pe originalul Galaxy Fold, dar de această dată, telefonul este echipat cu un panel la 120 Hz.
La fel ca în cazul modelului Galaxy Note20 Ultra, rata de împrospătare a ecranului se schimbă în funcție de conținutul afișat. Astfel, atunci când citești ceva, aceasta poate scădea până la 11 Hz, în timp ce în jocuri sau filme poate crește până la 120 Hz. La fel, în cazul filmelor, dacă framerate-ul este de 24 cps, ecranul se poate adapta. Astfel, consumul de energie este redus, iar totul ar trebui să apară mai fluid atunci când interacționezi cu ecranul.
Ecranul exterior este acum mai mare, crescând de la numai 4,7” pe generația anterioară, la 6,2”. Acest ecran este însă doar la 60 Hz, însă Samsung spune că acesta poate fi în continuare folosit cu o singură mână, întrucât este foarte îngust. Ambele ecrane au decupaje subtile în ecran pentru găzduirea camerelor frontale.
Și dacă tot am vorbit despre ecrane, putem vorbi puțin și despre sistemul audio. Samsung spune că difuzoarele de pe Galaxy Z Fold2 oferă cel mai dinamic sunet de pe oricare dispozitiv al său. Personal am fost plăcut impresionat de sunetul de pe Galaxy Fold 1, deci probabil că Fold2 are acum un sistem audio și mai performant.
Forma generală și dimensiunile lui Galaxy Z Fold2 sunt identice cu cele de pe modelul original, în mare parte. Avem de a face cu două jumătăți care împart componentele interne între ele. Acestea sunt îmbinate printr-o balama, care a primit câteva upgrade-uri semnificative. În primul rând, aceasta are acum un sistem de perii elastice mult mai performante, pentru a ține murdăria afară pentru a nu intra printre rotițele din interior. Aceasta are acum și funcționalitate îmbunătățită. Poate să rămână deschisă în orice orientare între 75 și 115 grade, nu doar în pozițiile închis și deschis ca înainte.
Astfel, compania se laudă că poate oferi Flex Mode și pe Galaxy Z Fold2, după ce această capabilitate a debutat pe Galaxy Z Flip la începutul anului. Flex Mode este practic utilizarea într-o orientare similară cu un laptop. Astfel, pe jumătate de ecran de sus vezi conținutul, iar în partea de jos ai informații extra, butoane de control și alte elemente interactive. Poți folosi astfel în aplicația de cameră modul Flex pentru a poziționa telefonul pe o suprafață plată, asemeni unui trepied. Sau poți avea butoanele de control multimedia în partea de jos și un clip video sus.
Dar Flex Mode este doar una dintre noutățile software pe care Samsung le-a prezentat. Există acum posibilitatea de a folosi ecranul interior într-un mod de afișare asemeni unei tablete, aplicațiile rulând în acest mod automat. Sau poți acum să schimbi orientarea aplicațiilor în modul Multi-Active Window. Pe Galaxy Fold 1, acestea puteau fi poziționate doar cu o aplicație mare în stânga și maximum două pe dreapta. Acum, orientarea este la alegerea utilizatorului. Poți avea de exemplu două aplicații sus și una mai lată jos. Poți chiar salva aceste layout-uri de aplicații în meniul rapid „edge”.
Funcțiile de multitasking sunt acum mai ușor de folosit. De exemplu, poți face drag & drop dintr-o aplicație în alta, atât timp cât acestea sunt pe același ecran, sau poți trimite un screenshot dintr-una către altă aplicație. Mai mult, poți rula aceeași aplicație în mai multe instanțe, de exemplu un browser, sau o aplicație office, pentru a copia dintr-o parte în alta. Desigur, parteneriatul Samsung cu Microsoft continuă, iar aplicațiile Microsoft Office au fost optimizate pentru Galaxy Z Fold2.
În cele din urmă, avem noile funcții software pentru cameră. Ecranul pliabil este folosit mai bine pe noul Fold2, fiind acum disponibil un preview mai mare al fotografiei precedente, atât în flex mode, cât și în modul obișnuit. Apoi, folosind camera ultra-wide, telefonul are acum posibilitatea de a urmări subiectul atunci când camera este poziționată în flex mode pe o suprafață.
Desigur, funcții avansate precum pro mode pentru video, night mode-ul îmbunătățit de pe modelele Galaxy recente și funcția Single Take sunt prezente și pe acest mode.
Galaxy Z Fold2 va fi disponibil în variantele de culoare Mystic Bronze și Mystic Grey. Cei care comandă telefonul de pe Samsung.com în anumite regiuni vor putea să își personalizeze balamaua cu una dintre cele patru culori metalice: silver, red, blue și gold. La fel ca în cazul altor dispozitive Galaxy din ultima perioadă, va exista și o ediție Thom Browne în culori tematice, cu o suprafață texturată pe capacul exterior, logo-ul Thom Browne și o temă software exclusivă. Acest pachet include Galaxy Z Fold2, Galaxy Watch 3, Galaxy Buds Live și accesoriile telefonului, toate personalizate.
Pre-comenzile încep de astăzi, dar ediția Thom Browne nu va fi disponibilă în toate regiunile. Telefonul se lansează pe 18 septembrie. Prețul este de 1.999 euro pentru ediția standard și 3.299 euro pentru ediția Thom Browne, limitată la numai 5.000 unități.