TeamGroup anunță cel mai nou dispozitiv de stocare SSD din gama QX ”Extra Large”, cu o capacitate de 15.36TB.
Bazat pe formatul 2.5”, noul SSD folosește chip-uri NAND flash cu tehnologie 3D QLC, creată pentru a livra capacități de stocare crescute la prețuri competitive, în schimbul unei anduranțe ceva mai mică, comparat soluțiilor de stocare preferate de clienți din mediul enterprise. Astfel noul model TeamGroup QX de 15.3TB vine cu o anduranță estimată la 2560TB măsurată în operații de scriere a datelor.
Pe înțelesul tuturor, anduranța menționată corespunde transferului unui volum de date reprezentând 15% din capacitatea de stocare totală, în fiecare zi, până la expirarea garanției de 3 ani oferită de producător. Totuși, 2.95 TB inscripționați în fiecare zi depășeșc cu mult scenariul tipic al unui utilizator de PC, chiar și în cazul folosirii intensive a aplicațiilor de editare video, sau download de fișiere (Ex. BitTorrent). Mai degrabă, vitezele de transfer limitate de interfața SATA la 560 MB/s operații de citire și 480MB/s la scrierea datelor sunt principalul obstacol, în prezent existând soluții de stocare SSD care oferă spre 7GB/s viteze de transfer, prin interfață PCIe 4.0.
Prezentat ca un SSD obișnuit cu interfață SATA, care poate fi instalat în orice PC sau laptop cu slot de 2.5”, noul model TeamGroup QX de 15.3TB este avantajat de funcționarea complet silențioasă, consumul redus de energie, vitezele de transfer și timpii de acces net superior oricărui hard disk convențional. Dezavantajul: prețul oficial de 3990 dolari per unitate și disponibilitatea aparent adresată exclusiv integratorilor OEM, ceea ce înseamnă că nu vei găsi acest produs în magazine.
Spre comparație, vârful de gamă Seagate pe gama de top IronWolf (destinată pentru aplicații de stocare în rețea cu grad de disponibilitate 24/7, fără limită a volumului de date transferat și garanție tot de 3 ani) oferă 16TB capacitate de stocare la prețul de 509 dolari. Evident, dezavantajele sunt multiple, începând cu vitezele de transfer înjumătățite și timpii de acces cu multe ordine de magnitudine mai jos. Dar, pentru sarcini banale de arhivare a datelor, alegerea soluției SSD este una aproape imposibilă. Spre exemplu, cu un buget de 1010 dolari, reprezentând o pătrime din costul soluției SSD, poți avea simultan capacitate de stocare și redundanță în fața eventualelor probleme de natură hardware, achiziționând două hard disk-uri de 16TB pentru alcătuirea unei configurații de tip RAID-1.