Google Pixel 5, confirmat cu poze reale

09.09.2020
Google Pixel 5, confirmat cu poze reale

Așteptat pentru lansare pe 30 septembrie, noul model Pixel 5 vine cu un design foarte asemănător predecesorului Pixel 4, Google optând pentru un design convențional care să fie pe placul cât mai multor utilizatori.

Apărute pe Twitter, primele poze clare cu noua serie Pixel surprind un exemplar-prototip acoperit cu numeroase etichete de identificare, dar suficient de vizibil cât să ne putem forma o părere despre designul ales de Google.

Pixel 5, un flagship de buget?

Întâi de toate, nu poate fi exclusă posibilitatea ca designul surprins să fie unul provizoriu, versiunea retail a telefonului primind diverse optimizări și finisaje mai calitative. Potrivit dovezilor prezentate, Pixel 5 ar putea fi livrat într-o carcasă din metal șlefuit, finisată prin vopsirea în diferite culori. Însă cel mai probabil este vorba despre policarbonat (plastic), material mult mai ieftin și care poate da finisaje cu aspect ca în poza de mai sus, fără a recurge la metode costisitoare de finisare.

Un alt argument împotriva construcției metalice ar fi opțiunea pentru încărcare wireless. Inclusă, potrivit ultimelor zvonuri, în arsenalul lui Pixel 5, această tehnologie nu funcționează în combinație cu o carcasă exclusiv metalică.

Delimitată cu un ornament de tip pătrat, camera foto cu senzor principal de 12.2MP va livra suplimentar doar un modul ultra-wide pentru obținerea pozelor de aproape, Google renunțând la modulul Tele (cu zoom) disponibil împreună cu seria Pixel 4/4a.

Amintind de telefoanele low-cost de acum câțiva ani, Pixel 5 vine cu senzor de amprentă amplasat la partea din spate. Probabil că aceasta este cea mai ieftină modalitate de implementare a senzorului de amprentă pe carcasa unui smartphone, disponibilă în prezent.

Cu toate acestea, Pixel 5 nu va fi un telefon ieftin, zvonurile de până acum indicând suma de 699 dolari. O contribuție semnificativă la prețul rezultat o va avea și tehnologia 5G, inclusă ca dotare standard pe seria Pixel 5.

Configurația pare că va fi bazată pe chipsetul Snapdragon 765G, o soluție un chiar de top, dar care lasă buget pentru un nivel mai echilibrat al dotărilor. Telefonul cu dimensiuni 144.7 x 70.4 x 8.1mm (8.5mm cu ornamentul camerei foto) va adăposti un acumulator de 4000 mAh, sensibil mai mare decât cel de 2800 mAh livrat cu predecesorul Pixel 4. Lista dotărilor ar putea fi completată cu ecran de 6.2 inch (90Hz, OLED), 8GB memorie RAM, funcție de încărcare rapidă (în limita unei puteri de 15W) și cameră frontală de 8MP.

Cel mai probabil, pentru imagini de prezentare detaliate și lista completă cu specificații va trebui să așteptăm evenimentul de lansare pregătit pentru finalul acestei luni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult