De când aproape toată toată lumea are un telefon mobil și un cont pe o rețea de socializare online, mulți oameni sunt tot mai dispuși să își riște viața pentru a-și face poze spectaculoase, care să atragă multe Like-uri.
O femeie de 31 de ani din Kenya a murit după ce a căzut de pe o stâncă din apropierea unei cascade. Femeia era fotografiată, cu telefonul ei, de către logodnic.
Corpul victimei, Dorcas Jepkemoi Chumba, a fost luat de apă după ce a căzut.
Logodnicul tinerei, Benjamin Kazungu, a declarat că a rămas traumatizat în urma incidentului. Cei doi se aflau la un picnic în natură.
Oamenii mor în căutarea selfie-ului perfect. Între 2011 și 2017 au fost raportate la nivel mondial 259 de decese legate de selfie-uri, transmite BBC News.
Principalele trei cauze ale deceselor legate de selfie-uri sunt: căderea de la înălţime, înecul şi accidentele în care sunt implicate trenuri.
Se pare că bărbaţii riscă mai mult în căutarea selfie-ului perfect, numărul deceselor fiind mai mare în rândul lor. Mai mult, datele arată că vârsta de 21 de ani este cea mai periculoasă pentru amatorii de astfel de poze.
An overseas tourist has fallen to his death at a popular whale watching spot at Kurnell. #Kurnell #7News pic.twitter.com/AHWFMgyQOF
— 7NEWS Sydney (@7NewsSydney) July 23, 2018
Foto: Pulse Ghana