Celebrul brand de sisteme audio Bose lansează ochelari de soare hibrizi, a căror ramă include căști audio wireless și butoane touch.
Botezați Tempo, Tenor și Soprano, cele trei produse sunt aparent superioare modelelor Alto și Rondo de generație anterioară, livrând sunet de mai bună calitate.
Proiectați să nu acopere complet urechile, ochelarii includ difuzoare audio care funcționează asemeni unui sistem audio portabil, oferind audiție de calitate fără a bloca sunetele ambiante. Astfel, utilizatorii acestora pot asculta muzică doar atunci când doresc, fără a simți în restul timpului că poartă pe cap un set de căști.
Sporindu-le și mai mult utilitatea, Bose a făcut ramele de ochelari compatibile cu lentile furnizate pe bază de prescripție, făcând posibilă convertirea în ochelari de vedere.
Cu preț de 250 dolari, noul produs Bose include și un sistem de microfoane prevăzut cu funcție de anulare a zgomotului, făcând posibilă desfășurarea apelurilor telefonice fără a duce telefonul la ureche. De asemenea, utilizatorii pot răspunde la apelurile primite cu ajutorul butoanelor touch, schimba melodia redată în mod wireless de pe telefonul mobil și ajusta volumul sonor.
Ilustrat în poza de mai sus, modelul Bose Tempo folosește o ramă din termo-plastic rezistent la extreme de temperatură și include un suport pentru nas dintr-un material aderent. Difuzoarele cu diametru de 22 mm sunt încorporate în brațele laterale, sunetul emanat din zona tâmplelor fiind direcționat în spate, spre pavilionul urechilor. Potrivit companiei producătoare, audiția obținută este puternică și cu bass consistent, inclusiv în condițiile deplasării cu bicicleta la viteze de 40km/h.
Acumulatorul încorporat promite până la 8 ore de autonomie și este încărcat prin conexiune USB-C.
Bose pune la dispoziție mai multe selecții de lentile: policarbonat fumuriu pentru protecție de bază împotriva razelor solare, lentile Road Orange care reduc strălucirea suprafețelor reflectorizante, lentile Trail Blue care amplifică nivelul de contrast perceput și Twilight Yellow pentru acuitate vizuală crescută în condiții de lumină slabă.
Ochelarii Bose Tenor și Soprano au un design mai puțin agresiv, potrivit pentru folosirea de zi cu zi. Astfel, acumulatorul mai mic oferă până la 5.5 ore de autonomie, iar difuzoarele cu diametru de 16 mm sunt de putere ceva mai slabă. De asemenea, avem de ales între selecții de lentile precum Mirrored Blue și Silver pentru Tenor, respectiv Rose Hold și Purple-fade pentru modelul Soprano.