Pentru început, doar în India, YouTube Shorts oferă o alternativă credibilă la rețeaua TikTok, plus avantajul de a putea lega postările virale de canalul YouTube pe care, poate, ai vrea să-l faci cunoscut unui publica mai larg.
În timp ce ByteDance, pare că a obținut o mică victorie în Statele Unite evitând interzicerea totală a rețelei TikTok, în alte regiuni precum India lucrurile nu stau chiar atât de bine, autoritățile din această țară interzicând deja platforma de socializare, suspectată a fi un vector pentru distribuirea de propagandă și colectarea de informații în favoarea Chinei. Astfel, apariția unei alternative care să umple golul lăsat este binevenită, mai ales dacă vine din partea unei companii ce provine dintr-o țară aflate în bune relații cu India.
Deși nu are chiar aceeași rezonanță plăcută că numele TikTok, YouTube Shorts are de partea sa apartenența la o platformă de video sharing cunoscută și apreciată, plus un set comprehensiv de instrumente la secțiunea Creator Tools, ajutând pregătirea și postarea clipurilor video cu durată limitată la 15 secunde. Spre exemplu, autorii de conținut pot selecta dintr-o vastă colecție de muzică pentru fundalul audio și conecta mai multe secvențe video într-un singur clip folosind opțiunea multi-segment.
Evident, acolo unde este disponibilă, noua funcționalitate va fi pusă la loc de cinste în aplicația YouTube pentru mobil, Google încercând să atragă cât mai mulți participanți.
În funcție de rezultatele obținute în India, Googla ar mai putea aduce îmbunătățiri acestei funcții, accesul la secțiunea YouTube Shorts urmând să fie extins treptat pentru a include și alte regiuni ale lumii.
Într-o postare pe blog, Chris Jaffe, vicepreședinte YouTube pentru managementul produselor, a declarat că Shorts este adresat „creatorilor și artiștilor care doresc să filmeze videoclipuri scurte și interesante folosind doar telefonul mobil”.
Chiar și în Europa, YouTube a inclus deja în interfața pentru mobil o secțiune numită Short Videos, prin care încearcă să măsoare reacția publicului la acest tip de conținut, pregătind terenul pentru variata finală YouTube Shorts.