Snapdragon 750G promite conectivitate 5G pe telefoane mai accesibile

22.09.2020
Snapdragon 750G promite conectivitate 5G pe telefoane mai accesibile

Qualcomm a anunțat un nou chipset Snapdragon din seria mid-range superioară 700. Noul model, Snapdragon 750G, dorește să ofere capabilități pe care le întâlnim în prezent pe dispozitive premium, precum suport pentru conectivitate 5G de mare viteză și funcții AI, pe modele mai accesibile. Este practic o versiune 5G îmbunătățită a chipset-ului Snapdragon 730G pe care îl întâlnim des pe dispozitive mid-range orientate către gaming.

Snapdragon 750G promite conectivitate 5G la un preț mai mic

Noul model Snapdragon 750G beneficiază de o configurație internă octa-core, care folosește două nuclee de performanță înaltă, Cortex-A77 la 2,2 GHz, alături de șase nuclee eficiente Cortex-A55 la 1,8 GHz. Acest model beneficiază de un GPU Adreno 619, poziționat cumva între cel de pe Snapdragon 732 și cel de pe Snapdragon 765 și integrează un procesor neural Tensor Accelerator și un procesor de imagine Hexagon 694.

La capitolul capabilități foto și video, Snapdragon 750G asigură suport pentru camere foto de 36 megapixeli în format „single” și 16 megapixeli în format dual pentru fotografii „zero lag”, dar și pentru camere foto cu maximum 192 MP pentru fotografii post-procesate.

Modemul 5G este același de pe Snapdragon 765

Modemul 5G este însă la fel de performant precum cel de pe Snapdragon 765. Vorbim despre același model Snapdragon X52, care asigură conectivitate 5G și LTE. Vitezele de download pe 5G pot atinge 3.700 Mbps, în timp ce vitezele de download pe 4G pot atinge 1.200 Mbps. Acest cip poate fi configurat atât cu antene sub-6 GHz, cât și cu cele de viteză înaltă de tip mmWave.

Performanța oferită ar trebui să fie cu 20% mai mare pe partea de CPU față de Snapdragon 730G și cu 10% mai mare pe partea de GPU, cu avantajul că există conectivitate 5G. De asemenea, încărcarea ar trebui să fie mai rapidă, acest cip fiind compatibil cu tehnologia QuickCharge 4.0+ de la Qualcomm.

Primele modele echipate cu Snapdragon 765 ar trebui să înceapă să apară pe piață înainte de sfârșitul anului.

surse: Engadget, Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult