Apple este o țintă foarte mare în ultimele câteva luni pentru multe companii mai mici și mai mari. Facebook este una dintre aceste companii, care a criticat recent sistemul de operare iOS și magazinul său de aplicații, App Store, pentru că percepe comisioane mari din tranzacții. Se pare însă că există și puțin loc de negociere cu Apple, întrucât compania tocmai a căzut de acord cu Facebook să elimine temporar comisioanele pentru anumite plăți.
Facebook critica luna trecută, imediat după începerea scandalului cu Epic Games, faptul că Apple percepe 30% comision din plățile din aplicația Facebook pentru evenimente online. Acest tip de evenimente contra cost erau special realizate pentru a putea ajuta companiile mici și medii să câștige bani prin intermediul rețelei de socializare, întrucât pandemia blochează posibilitatea de a organiza evenimente în spații publice.
Din aceste evenimente, Facebook nu câștiga niciun beneficiu financiar, întreaga sumă tranzacționată ajungând direct la beneficiari. Totuși, dacă tranzacția era făcută prin aplicația Facebook de iOS, 30% din bani se duceau la Apple, întrucât acesta este comisionul standard pentru tranzacții pe platforma sa. Inițial, Apple a refuzat să renunțe la aceste comisioane la momentul respectiv.
Totuși, acum, Facebook a confirmat faptul că Apple a cedat într-un final și că până la sfârșitul anului 2020, tranzacțiile referitoare la evenimente online organizate prin intermediul rețelei sale de socializare nu vor mai fi supuse comisioanelor Apple. Astfel, utilizatorii care participă și doresc să plătească de pe iPhone, vor avea siguranța că toți banii ajung la beneficiarii finali.
Aceasta nu este prima dată când Apple face excepții de la reguli, chiar dacă o face doar temporar. În cazul Amazon, Apple a scăzut comisionul de la 30 la 15% pentru serviciul de streaming Prime Video, în ciuda faptului că pentru alte servicii similare, comisionul din abonamente scade la 15% doar după primul an de abonament al fiecărui utilizator în parte care se abonează prin intermediul aplicațiilor de iOS, iPad OS, tvOS sau macOS.
sursa: Ars Technica