Modul inedit prin care un bărbat vrea să o facă pe soție să discute cu el după o ceartă

05.10.2020
Modul inedit prin care un bărbat vrea să o facă pe soție să discute cu el după o ceartă
Foto: Captură din video

Un bărbat a cărui soție nu mai vorbește cu el după o ceartă s-a gândit la o modalitate inedită pentru a o face pe femeie să i se adreseze.

Utilizatorul Trip_Uhl_D a publicat clipul video „I have a plan/Am un plan” pe rețeaua de socializare TikTok. Înregistrarea s-a viralizat și a generat milioane de vizualizări. Bărbatul a scos din funcțiune intenționat mai multe obiecte din casă în speranța că o va determina pe soție să îi ceară ajutorul pentru a le repara.

Printre altele, Trip_Uhl_Da a pus bateriile invers în telecomanda televizorului, a deșurubat un bec în baie, a schimbat meniul televizorului în spaniolă și a dezactivat rețeaua Wi-Fi. Bărbatul nu s-a oprit aici. A schimbat setările telefonului soției și a deconectat aparatul de cafea de la priză.

@trip_uhl_dI have a plan. Thanks @maxwellfamilyofficial for the inspiration.♬ Mission Impossible (Main Theme) – Favorite Movie Songs


Mulți utilizatori de TikTik cred că toate aceste lucruri îi vor aduce mai degrabă divorțul bărbatului. „Ooo, cu siguranță va începe să vorbească din nou cu tine… despre actele de divorț”, a scris o persoană.

Altcineva a scris: „Fosta mea era atât de încăpățânată încât mai degrabă ar cumpăra un nou televizor, o nouă toaletă și noi vase, doar că să își mențină tăcerea”.

Bărbatul a publicat apoi noi clipuri video, în care a filmat reacțiile femeii. Lucrurile nu par să meargă în direcția dorită de utilizatorul de TikTok:

@trip_uhl_dSecond reaction! ##wifesnotspeakingtome♬ The Banjo Beat, Pt. 1 – Ricky Desktop

@trip_uhl_dWhy is it in Spanish?! ##wifesnotspeakingtome♬ Sleepy Time Beats – Redpestbeats

Trip_Uhl_Da ar trebui să fie atent. Electronicele pot fi motiv de despărțire. Cearta provocată de locul în care trebuie pus televizorul a dus la divorţul unui cuplu din Egipt.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult