Primul medicament dezvoltat de inteligența artificială intră, în premieră, în teste clinice

05.10.2020
Primul medicament dezvoltat de inteligența artificială intră, în premieră, în teste clinice
Foto: CSID

Un medicament dezvoltat exclusiv de un sistem bazat pe inteligența artificială va intra, în premieră, în teste clinice, pe oameni.

Substanța, numită DSP-1181 și gândită pentru a trata tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), a fost descoperită folosind sistemul AI dezvoltat de compania biotech Exscientia, din Oxford, Marea Britanie, transmite The Telegraph.

Potrivit CSID, tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecţiune comună, cronică şi de lungă durată, în care o persoană are gânduri incontrolabile, persistente (obsesii) şi comportamente pe care simte nevoia de a le repeta (compulsii). Potrivit estimărilor, 2-3% din populația lumii suferă de TOC.

O compulsiune comună la cei care suferă de TOC este nevoia ca lucrurile să fie așezate într-o anumită ordine

Nu știe, deocamdată, dacă un medicament dezvoltat de AI este mai eficient decât unul obținut în mod tradițional, de aceea testele sunt considerate un moment foarte important în medicină.

Citește și: De ce Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk se tem de tehnologia în care marile companii investesc masiv

Medicamentul, dezvoltat de compania Sumitomo Dainippon Pharma în partaneriat cu Exscientia, a fost gata în 12 luni, un proces care în mod normal durează cinci ani.

Exscientia lucrează și cu alte nume mari din industria farmaceutică la dezvoltarea de medicamente. Exemple sunt Bayer, GlaxoSmithKline (care oferă un medicament eficient împotriva TOC, Seroxat) sau Sanofi.

Inteligența artificială nu este recunoscută ca inventator

Sistemele AI nu dezvoltă doar medicamente, ci și alte lucruri. DABUS, un sistem bazat pe inteligență artificială, a inventat două produse: un ambalaj de mâncare care își schimbă forma și o lanternă de urgență.

Totuși, Biroul pentru brevete american, US Patent and Trademark Office (USPTO), a transmis că inteligența artificială nu poate fi recunoscută ca inventator. Doar „persoanele naturale” au dreptul, în acest moment, să primească brevete.

Nici Marea Britanie nu recunoaște sistemele AI ca inventatori.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult