FOTO: Descoperire neașteptată făcută de cei care tăiau un buștean cu un joagăr

12.10.2020
FOTO: Descoperire neașteptată făcută de cei care tăiau un buștean cu un joagăr
Foto: Pixabay

Angajații unui joagăr au făcut o descoperire interesantă în interiorul unui buștean pe care l-au tăiat.

Imaginea a fost partajată pe o rețea de socializare de soția proprietarului gaterului, iar apoi a devenit virală. Când au separat cele două părți ale bușteanului, tăiat pe jumătate, în fața angajaților a apărut o imagine.

Femeia susține că pare să fie chipul unui câine, dar sunt și persoane care cred că imaginea seamănă, mai degrabă, cu o față de porc. „Mi se pare că văd mai degrabă un porc trist”, a scris un internaut.

Nu e primul buștean din acest an în care oamenii văd imagini

Un bărbat care a tăiat cu drujba un copac în Blackfen, Anglia, a dat peste „chipul lui ET” în trunchiul acestuia. Kirsty Williams, fiica bărbatului, a publicat o imagine cu descoperirea pe o rețea de socializare, iar poza s-a viralizat. Inelele din interiorul trunchiului formează o imagine care seamănă cu celebrul extraterestru din filmul „E.T. the Extra-Terrestrial” din 1982, regizat de Steven Spielberg.

„Mi s-a părut uimitor și a trebuit să fac o poză. Am zis `Uite, e ET – nu a plecat acasă’”, a declarat Kirsty, în vârstă de 28 de ani.

Tot recent, un bărbat din Brazilia a găsit „imaginea lui Iisus Hristos” într-o creangă tăiată.

Sursa: Imgur

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult