Windows 10 October 2020 Update este disponibil pentru download

21.10.2020
Windows 10 October 2020 Update este disponibil pentru download

Microsoft lansează Windows 10 October 2020 Update. Disponibilă deja pentru download, noua versiune Windows 10 aduce o versiune Start Menu cu design restilizat și alte îmbunătățiri pentru funcționalitatea Alt-Tab.

Cu anvergură ceva mai redusă decât reviziile Windows 10 cu care ne-am obișnuit, October 2020 Update poate comparat cu vechile Service Pack-uri pentru Windows 7. Numită și Windows 10 Windows 10 20H2, actualizarea poate fi aplicată cu ajutorul aplicației Update Assistant disponibilă în pagina Microsoft oficială pentru Download Windows 10. Alternativ, poți folosi și utilitarul Media Creation Tool pentru instala Windows 10 de pe stick USB.

În fine, opțiunea „pentru leneși” este să aștepți pur și simplu mesajul de notificare afișat prin sistemul Windows Update.

Start Menu cu aspect mai omogen

Cea mai mare schimbare vizuală este, desigur, noul Start Menu actualizat. Cu riscul de a nemulțumii o parte dintre utilizatorii care doresc o experiență ceva mai colorată și cu diverse efecte vizuale, Microsoft a optat pentru un design care substituie fundalul de culoare solidă folosit până cum pentru tiles-urile aplicațiior cu un fundal transparent a cărui nuanță este derivată din tema de culoare activă.

Rezultatul final este un Start Menu cu aspect vizual mult mai omogen, fapt ce ar trebui să ajute pe partea de lizibilitate.

O versiune extinsă a meniului Alt-Tab

O altă schimbare majoră vizează meniul Alt-Tab. Dacă până acum, foloseai această comandă pentru a schimba între aplicațiile desktop active, noua versiune Alt-Tab va putea naviga și între secțiunile din interiorul aplicațiilor, cum ar fi tab-urile deschise în browserul Edge.

Totuși, Microsoft le permite utilizatorilor Windows 10 să revină la experiența clasică Alt-Tab, dacă consideră noua versiune prea aglomerată.

Windows 10 October 2020 Update va avea o setare Refresh Rate mai ușor de găsit

Până acum, dacă vroiai să ajustezi rata de împrospătare a imaginii sub Windows 10 trebuia mai întâi să dai click-dreapta pe desktop pentru accesarea meniului Display Settings. Aici, cauți la partea de jos link-ul Advanced display settings, iar în meniul următor dai click pe Display adapter properties for Display. În fine, din meniul apărut folosești butonul List All Modes pentru accesarea unei liste cu combinațiile de rezoluții/rate de refresh suportate de monitorul selectat.

Windows 10 October 2020 Update

În noua formă, te oprești la meniul Advance display settings, unde ai la dispoziție o nouă secțiune Refresh Rate, de unde să alegi direct rata de împrospătare a imaginii, selectând dintr-o listă cu valori suportate pentru rezoluția curentă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult