Compania japoneză Panasonic a construit un aspirator special, care este folosit pentru recuperarea căștilor wireless, precum Apple AirPods, căzute pe liniile de cale ferată.
Dispozitivul fără fir a fost realizat la solicitarea companiei feroviare JR East, transmite Engadget.
Citește și: PlayStation 5 Review: primele impresii despre noua consolă de la Sony
În general, angajații folosesc o gheară mecanică pentru a recupera obiectele pierdute (pantofi, mănuși sau telefoane) printre șine și traverse. În cazul căștilor wireless, unealta nu este utilă, deoarece acestea sunt foarte mici și ajung printre pietricelele folosite la terasament.
Aspiratorul are tuburi de dimensiunile unor degete, prin care trage micile dispozitive electronice și de care le ține lipite până când sunt luate cu mâna.
Citește și: Panasonic RZ-S300W review – căști true wireless echilibrate ascunse într-un design discret
JR East a anunțat că au fost raportate 950 de cazuri în care au fost scăpate căști wireless pe liniile de cale ferată, din 78 de stații, în perioada iulie – septembrie 2020. Uneori oamenii vor să le recupereze singuri, ceea ce este periculos, deoarece se pot curenta sau pot fi loviți de trenuri.
Problema este răspândită și în statele Vestice. De aceea, aspiratorul Panasonic își va găsi, cu siguranță, mulți clienți.