Aspiratoarele robotizate pot fi transformate în instrumente de ascultare

20.11.2020
Aspiratoarele robotizate pot fi transformate în instrumente de ascultare

O echipă de academicieni plictisiți s-a ocupat de analizarea aspiratorului robotizat comandat pentru întreținerea sălilor de laborator, găsind o modalitate pentru transformarea senzorilor Lidar folosiți pentru navigarea încăperilor în instrumente de ascultare, gata de folosit în activități de spionaj.

Denumită LidarPhone, metoda implică folosirea senzorilor cu tehnologie laser folosiți în mod normal pentru aprecierea distanței față de obstacole aflate în imediata proximitate pentru a măsura vibrațiile obiectelor din jur, induse de unde sonore. În esență, este vorba despre un microfon ceva mai sofisticat, care captează sunetul de la suprafața obiectului măsurat și nu din locația exactă în care se află.

În mod convenabil, cercetătorii au pornit de la o tehnologie existentă și cu rezultate dovedite, microfoanele laser fiind de mulți an în recuzita spionilor cu minim de experiență, permițând captarea sunetelor fără nevoia instalării dispozitivului de înregistrare chiar în încăperea respectivă. Spre exemplu, un astfel de senzor cu tehnologie laser poate măsura vibrațiile geamurilor montate pe obiecte de mobilier, sau ferestre exterioare, convertindu-le în sunete audibile,

Academicienii Universității Maryland ai Universității Naționale din Singapore au reușit să adapteze acest procedeu la aspiratoarele Roborock, strecurând modificările necesare într-o versiune de firmware. Aparent, secretul constă în „convingerea” aspiratorului să oprească activitatea de curățenie fără a-și dezactiva senzorii de proximitate. Ideal ar fi ca aceștia să rămână îndreptați spre o suprafață dintr-un material ușor, care preia cu ușurință vibrațiile sonore din încăpere.

În plus, deoarece senzorii aspiratoarelor robotizate nu sunt la fel de preciși ca instrumente de ascultare dedicate, datele colectate trebuie mai întâi încărcate pe un server extern pentru procesare, fiind necesară ajustări suplimentare pentru obținerea unei coloane sonore inteligibile.

Atunci când este folosită corect, metoda permite reconstruirea cu precizie de 90% a sunetelor ambiante, suficient nu doar ascultarea frazelor rostite, ci și deosebirea persoanelor individuale pe baza semnăturii vocale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult