Căștile Razer Hammerhead True Wireless Pro dispun de tehnologie noise canceling și certificare THX, promițând fidelitate audio de invidiat.
Cel mai nou set de căști TWS (true wireless) de la Razer vine cu microfoane îmbunătățite, controale touch personalizabile și autonomie de 4 ore cu funcția noise-canceling activată. În plus, Razer a optimizat designul in-ear pentru o potrivire mai precisă cu anatomia urechii. Alte îmbunătățiri au fost aduse și carcasei pentru transport, capabilă să ofere autonomie de până la 20 ore (prin încărcări succesive).
Țintind o potrivire perfectă cu orice formă a urechii, pachetul cu accesorii Razer Hammerhead include șapte perechi de pernițe: trei din silicon neted, trei din silicon moale pentru cei care suportă mai greu căștile in-ear și un set de pernițe din spumă cu memorie, optimizate tot pentru confort.
Căștile Razer Hammerhead folosesc o implementare Hybrid Active Noise Cancellation, similară celei întâlnite la căștile Razer Opus. Concret, sistemul prevede folosirea de microfoane orientate atât spre exteriorul căștilor dar și spre interiorul urechii, microprocesorul dedicat analizând atât sunetele venite de la exterior dar și cele îndreptate spre timpanul urechii. Folosit împreună cu tehnologia noise-canceling de tip pasiv, sistemul poate asigura o blocare mult mai eficientă a zgomotelor ambiante.
Asistând folosirea în condiții de eficiență optimă a funcției noise-canceling, Razer a inclus în aplicația pentru mobil și o funcție de verificare a potrivirii în ureche, emițând un scurt ton sonor pentru a confirma fixarea etanșă. Alternativ, dacă rezultatul este nesatisfăcător, aplicația va sugera încercarea altui set de pernițe din pachetul cu accesorii.
Adresând și nevoile pasionaților de jocuri, căștile Razer Hammerhead Pro optimizează conexiunea Bluetooth pentru scăderea latenței audio la un nivel practic imperceptibil, de 60 ms.
Razer va livra căștile Hammerhead True Wireless Pro la prețul de 199 dolari.