Galaxy Z Fold 3 vine cu accesoriu S Pen, dar și unele compromisuri

28.12.2020
Galaxy Z Fold 3 vine cu accesoriu S Pen, dar și unele compromisuri

Galaxy Z Fold 3 ar putea fi primul telefon pliabil cu suport pentru stylus, însă acest beneficiu vine și cu un dezavantaj.

Deși promit experiența unei tablete din formatul unui smartphone care încape în buzunar, telefoanele pliabile nu sunt recomandate pentru interacțiune cu stylus-ul, iar motivul este ușor de intuit. Adaptate pentru a oferi flexibilitatea necesară plierii, ecranele OLED lipsite de scutul rigid din sticlă minerală sunt incredibil de fragile. Contactul direct și repetat cu vârful ușor ascuțit al unui stylus poate uza folia din plastic și chiar lăsa indentații permanente pe suprafața ecranului.

Actuala soluție, sticla UTG (Ultra-Thin-Glass) dezvoltată de Samsung, este concepută doar pentru a conserva planeitatea generală a ecranului și vine cu multe compromisuri. Spre exemplu, pentru a evita fisurarea spontană în urma contactului cu particule abrazive, sticla UTG este protejată prin aplicarea unei folii din plastic chiar mai ușor de zgâriat și în general, mai puțin plăcută la atingere.

Din păcate, compatibilitatea lui Galaxy Z Fold 3 cu accesoriul S Pen vine cu și mai multe compromisuri, noul smartphone urmând să fie puțin mai scump și cu ecrane mai mici decât modelul actual.

Galaxy Z Fold 3

Potrivit zvonurilor, Galaxy Z Fold 3 va oferi o diagonală de 7.55 inch pentru ecranul pliabil și 6.21 inch pentru ecranul frontal, spațiul câștigat permițând acomodarea compartimentului S Pen. Tot din acest motiv, grosimea telefonului nu poate fi mai mică decât la modelul actual.

Pentru a preîntâmpina deteriorarea ecranului, Samsung îmbunătățit caracteristicile sticlei UTG și adus unele adaptări accesoriului S Pen, vizând contactul mai puțin dur cu suprafața de afișare.

Toate acestea se transpun în costuri mărite pentru compania sud-coreeană și posibile surprize neplăcute pentru utilizatori. Având în vedere faptul că telefoanele pliabile au deja o reputație nu tocmai bună pe partea de fiabilitate, includerea unei dotări care forțează și mai mult anduranța ecranelor OLED este un pariu riscant pentru consumatorii care aleg să folosească Galaxy Z Fold 3 împreună cu accesoriul S Pen.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult