Dronele vor transmite automat către autorități locația lor și a piloților de la sol

29.12.2020
Dronele vor transmite automat către autorități locația lor și a piloților de la sol

FAA, Administrația Federală a Aviației din SUA, introduce un nou regulament pentru operarea de drone pe teritoriul țării. Chiar dacă legea va fi valabilă doar în America, producătorii de drone vor trebui să se conformeze acestor noi prevederi și cel mai probabil vor trebui să modifice următoarele modele de drone care vor fi vândute la nivel mondial, întrucât vor fi necesare noi capabilități pentru identificarea dronei și proprietarului.

Autoritățile SUA doresc să poată identifica rapid dronele și piloții

Primele modificări ale regulamentului de utilizare a dronelor din SUA vor intra în vigoare din 2022 și vor obliga producătorii care produc drone noi să integreze capabilitatea de a transmite locația dronei dar și a proprietarului în timp real, alături de viteză, altitudine și numărul de înregistrare, pentru a putea fi ușor identificate de către autorități. Aceste reguli vor fi aplicate exclusiv dronelor cu greutate de peste 250 de grame, deci modelele DJI Mavic Mini și DJI Mini 2 nu vor trebui modificate sau actualizate pentru a opera legal în continuare.

Toate dronele noi sau vechi vor trebui să adopte acest nou standard numit Remote ID începând cu 2023, întrucât de atunci, dronele care nu au astfel de capabilități nu vor mai putea opera legal pe teritoriul țării. Nu este clar dacă dronele deja lansate pot adopta acest standard doar printr-un update software. Teoretic, aceste date ar putea fi transmise prin internet, Wi-Fi sau Bluetooth, însă este posibil să fie necesar și hardware extra.

În timp ce DJI nu a oferit noi detalii despre ce se va întâmpla cu dronele sale deja lansate, probabil pentru că recent compania a fost inclusă pe Entity List și are o relație problematică cu autoritățile americane, concurentul american Skydio a oferit deja speranțe pentru utilizatorii dronelor sale:

„Verificăm noile regulamente FAA referitoare la identificare, care va intra în vigoare în aproximativ 30 de luni. Nu va exista un impact imediat asupra clienților Skydio. Lucrăm alături de FAA și luăm măsuri pentru a ne asigura că toți clienții din prezent și cei care vor cumpăra produsele noastre care vor fi lansate de acum înainte vor putea fi în concordanță cu noile prevederi.”

Faptul că noile reguli se aplică exclusiv dronelor mai grele de 250 de grame va îndemna probabil producătorii să investească mai mult în drone mici.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult