Sony reînvie brandul Xperia Compact. Cum arată primul smartphone nou pregătit de lansare

25.01.2021
Sony reînvie brandul Xperia Compact. Cum arată primul smartphone nou pregătit de lansare

Noile modele Sony Xperia Compact conturează o alternativă Android pentru seria iPhone 12 mini de la Apple.

Căutate mai ales de nostalgicii care suspină după telefoane ușor de manevrat și transportat, smartphone-urile compacte mai pot fi găsite doar la gama entry-level, cele cu adevărat performante dispărând de ceva timp din ofertele producătorilor.

Potrivit standardelor actuale, se consideră compact orice smartphone cu ecran mai mic sau egal cu diagonala 5.5 inch. iPhone 12 mini este un astfel de exemplu, chiar dacă la o lungime a carcasei de 13.1 cm eticheta „mini” pare mai degrabă o glumă.

Xperia Compact

Revenind la noul model Xperia Compact, acesta apare în randări neoficiale cu un design ceva mai gros, dominat la partea din față de ecranul cu diagonală 5.5 inch. Sugestiv pentru încadrarea la un domeniu de preț nu foarte mare, designul prevede o „bărbie” substanțială sub ecran și decupaj în jurul camerei frontale.

Potrivit informațiilor oferite de o sursă japoneză, avem de-a face cu un telefon entry-level bazat pe chipsetul Snapdragon 480. Schițele furnizate mai dezvăluie prezența unui senzor de amprentă pe rama laterală (integrat cu butonul Power), tastă dedicată pentru captură foto și ieșire pentru căști de tip jack 3.5mm.

Organizat pe verticală, sistemul dual-camera este un alt indicator pentru un telefon de buget. Din păcate, cei care speră la un telefon Sony Xperia mic și puternic nu vor avea de ce să fie impresionați, deocamdată.

Xperia Compact

Dacă ne luăm după calendarul de lansări folosit anii anteriori, Sony ar putea anunța noul model Xperia Compact în cursul lunii februarie, cu livrare din această primăvară.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult