Producătorul chinez de ecrane BOE ar putea oferi ecrane pentru iPhone 13/12S

21.02.2021
Producătorul chinez de ecrane BOE ar putea oferi ecrane pentru iPhone 13/12S

Acum că Apple produce exclusiv telefoane cu ecrane OLED în seria iPhone 12, jucătorii importanți de pe piața de componente negociază constant pentru a primi contracte de furnizori. BOE, producătorul chinez de ecrane, se luptă în special pentru a prinde un loc în lista de furnizori permanenți pentru Apple, pe lângă Samsung și LG. Se pare însă că licitația pentru ecranele generației iPhone 13 (sau 12S) încă nu s-a terminat, iar compania încă încearcă să preia din volumul celor două companii rivale.

iPhone 12S ar putea folosi ecrane produse de BOE

BOE a primit în decembrie 2020 un contract pentru a produce între 10 și 20 de milioane de ecrane OLED pentru modelele iPhone din generația curentă (iPhone 12). Se zvonește că acestea sunt dedicate modelelor recondiționate de Apple și că nu există momentan în producție directă astfel de ecrane. Samsung, în schimb oferă ecranele pentru trei dintre cele patru modele de telefoane OLED curente, doar iPhone 12 cu ecran de 6,1” folosind paneluri LG.

Acum însă, Apple lucrează la definitivarea dispozitivelor iPhone 12S (se pare că așa va fi numită următoarea generație) și ia în calcul din nou producători precum Samsung, LG și BOE. Compania din urmă speră să prindă un astfel de contract, construind chiar și o fabrică dedicată producției de paneluri OLED pentru Apple (Fab B11) în orașul Menyang din China.

Conform articolului din Business Koreea, se pare că BOE nu are foarte mari șanse să devină un furnizor important pentru iPhone 12S momentan, ci va continua să facă ecrane pentru telefoanele recondiționate. Compania ar putea câștiga însă contractul pentru dezvoltarea de ecrane MicroOLED, pentru ochelarii de realitate virtuală și realitate augmentată pe care Apple îi pregătește.

Tot acest articol spune că modelele iPhone 12S Pro și Pro Max vor fi singurele care vor fi echipate cu ecrane LTPO, cel mai probabil produse de Samsung, cu refresh rate variabil. Restul modelelor, iPhone 12S Mini și 12S standard vor primi ecrane standard, probabil cu împrospătare la 60 Hz.

sursa: BusinessKorea

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult