Galaxy M62 ar putea fi un telefon Samsung foarte căutat, mulțumită acumulatorului de capacitate mare și nivelul de performanță competitiv.
După ce mai întâi a lansat Galaxy F62 pentru piața din India, Samsung pare că va livra o versiune a acestuia și pentru piețele internaționale, realizată folosind stocuri de componente rămase după Galaxy Note10 și alte câteva modele smartphone de generație recentă.
De ce ar vrea Samsung să folosească denumiri diferite pentru a lansa același telefon în diferite țări? Putem doar presupune că este vorba de diferențe subtile la nivelul specificațiilor, însă mai degrabă, Samsung vrea să aplice prețuri diferite, adaptate puterii de cumpărare disponibilă în diferite regiuni ale lumii. Cel mai probabil, versiune internațională Galaxy M62 va fi simțitor mai scumpă decât ediția adresată pieței din India.
Deocamdată, lansarea fixată pentru data de 3 martie 2021 pare să fie confirmată doar pentru Malaiezia, rămânând de văzut dacă Samsung va face din acesta un eveniment global. Singura diferență față de F62-ul indian pare să fie absența unei versiuni de culoare, M62 urmând să fie livrat doar în opțiunile Laser Grey și Laser Blue, nu și varianta pe verde.
Galaxy M62 va rula Android 11 și vine echipat cu același acumulator de 7000 mAh întâlnit și la modelul Galaxy M51, asistat cu încărcare rapidă la putere de 25W. Folosit în combinație cu o configurație eficientă în privința consumului de energie, acumulatorul supradimensionat ar putea duce autonomia la peste 3 zile în condiții de utilizare normală.
Telefonul va dispune de chipsetul Exynos 9825, creat de Samsung folosind procesul de fabricație pe 7nm, livrând performanțe comparabile fostului flagship Samsung, Galaxy Note 10. Galaxy M62 va fi disponibil în versiune cu 6GB și 8GB memorie RAM, respectiv 128GB stocare internă și slot microSD. Camera foto va avea senzor principal de 64MP, camera ultrawide de 12MP, senzor macro de 5MP și senzor DoF de 5MP. Camera frontală va fi un model de 32MP.
Rămâne de văzut dacă pe lângă conectivitate 4G LTE, singura variantă oferită consumatorilor din India, Samsung va livra și o versiune Galaxy M62 5G.