Când are loc MWC21 și cum vor fi asigurate măsurile de siguranță în pandemie

09.03.2021
Când are loc MWC21 și cum vor fi asigurate măsurile de siguranță în pandemie
foto: novobrief.com

GSMA a surprins întreaga industrie de tehnologie în urmă cu o lună, când a confirmat că va organiza anul acesta un eveniment Mobile World Congress la Barcelona într-un format hibrid. Cel mai mare târg de tehnologie din Europa, MWC21, va fi puțin mai mic cu această ocazie, însă organizatorii vor să asigure siguranța participanților și au detaliat măsurile pe care le vor lua în cadrul complexului Fira Gran Via, pentru a se conforma cu cerințele din pandemie.

MWC21 va fi organizat și fizic, în ciuda pandemiei de COVID-19

Un comunicat de presă al GSMA a dezvăluit că pentru a participa la Mobile World Congress 2021 (MWC21), cei care călătoresc spre Barcelona vor trebui să dețină un test COVID-19 negativ înainte de plecare. Cei care participă în organizarea evenimentului, ca exponați sau angajați, vor trebui să fie testați și la sosire, iar apoi vor repeta testele la fiecare 72 de ore. De asemenea, aplicația evenimentului, MyMWC, va trimite notificări celor care participă pentru a se testa sau pentru a raporta starea de sănătate.

Centrul de conferințe Fira Gran Via va fi însă echipat cu 1.300 de dispensere cu dezinfectant, cu detectoare de temperatură la toate căile de acces și, desigur cu centre multiple de testare, pentru a putea realiza totul pe loc. Desigur, toate căile de acces sunt cu sens unic, iar zona de restaurante a fost regândită pentru a asigura distanțarea socială, în timp ce totul se realizează în format „touchless”. Nu în ultimul rând, sistemul de ventilație al halelor a fost îmbunătățit.

GSMA dorește ca MWC21 să fie un eveniment hibrid, permițând unui număr limitat de participanți să meargă fizic la eveniment, în timp ce restul pot să participe virtual. În urmă cu doar câteva săptămâni, asociația a organizat și MWC Shanghai și aplică lecții învățate în cadrul acestui eveniment pentru cel din Europa.

MWC 21 va avea loc în această vară între 28 și 1 iulie și probabil că vom afla multe informații despre noi smartphone-uri și alte produse din zona de tehnologie în această perioadă. Probabil că producătorii care plănuiau să anunțe noi produse în vară le vor concentra în cele patru zile de eveniment. Deja anunțurile din primăvară, care aveau loc tradițional în primăvară, au fost deja făcute pe parcursul ultimelor câteva luni.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News