Pregătit ca un înlocuitor direct pentru modelul A80, Galaxy A82 este așteptat cu un procesor Snapdragon high-end din generațiile mai vechi și cameră foto cu senzor Sony.
Deși modelele abia lansate, Galaxy A52 și Galaxy A72, au captat momentan toată atenția fanilor, acestea nu sunt singurele telefoane Galaxy A pregătite pentru lansare în 2021. După A72, Galaxy A82 va veni cu un nivel de performanță și mai ridicat, obținut însă folosind componente nu chiar de ultimă generație.
Potrivit unor zvonuri recente, Samsung va folosi Snapdragon 855+ pentru modelul Galaxy A82 5G, un chipset care a stat la baza unora dintre cele mai avansate smartphone-uri lansate în cursul anului 2019. Practic, acest telefon va fi echivalent cu un high-end de acum 2 ani, însă va avea câteva avantaje majore, Galaxy A82 5G va fi livrat cu Android 11 preinstalat, ceva ce nu foarte multe telefoane primesc încă. O altă dotare de care putem fi siguri este prezența unui ecran Super AMOLED de generație recentă.
Alte zvonuri scot la iveală câteva detalii despre camera foto. Contrar așteptărilor, Galaxy A82 nu va folosi senzorul ISOCELL GW1 pentru camera principală, acesta apărând deja la seriile A52 și A72. În schimb, Samsung ar fi selectat o alternativă ceva mai performantă, Sony IMX686. Tot cu rezoluție de 64MP, acesta a mai fost întâlnit pe telefoane flagship lansate în ultima parte a anului 2019 de Huawei, Xiaomi, Meizu și alți câțiva producători.
Din păcate, detaliile exacte ale configurației foto nu sunt cunoscute. În special, nu este clar dacă Samsung va păstra sistemul bazat pe glisarea și rotirea camerei foto ascunsă în spatele ecranului, sau va opta pentru o soluție tehnică mai puțin costisitoare.