O parte dintre utilizatorii de Android reclamă blocarea frecventă și aleatorie a aplicațiilor, Gmail, Yahoo Mail și Google Chrome numărându-se printre cele mai afectate.
Aparent, la sursa neplăcerilor se află o actualizare adusă componentei Android System WebView, pe care multe aplicații de mobil își bazează funcționalitatea. Deși, raportările vizează aplicații foarte populare precum Chrome și Gmail, probabil că mult mai multe aplicații au fost afectate de bug-ul strecurat în componenta WebView.
Google confirmă situația apărută și anunță că livrează deja o nouă versiune a aplicației (89.0.4389.105), aceasta putând fi instalată printr-o simplă verificare actualizărilor, din aplicația Google Play.
Într-o declarație oficială, un purtător de cuvânt Google a declarat: „Suntem conștienți de o problemă cu WebView care a cauzat blocarea unor aplicații pe Android. În prezent, lucrăm pentru a valida pe deplin domeniul de aplicare și o soluție este în curs. ”
În eventualitatea în care noua versiune nu apare disponibilă pentru instalare, o soluție temporară ar putea fi dezinstalarea manuală a versiuni curente Android System WebView, obligând dispozitivul să folosească versiunea inclusă cu firmware-ul Android. Și unii producători de dispozitive recomandă, de asemenea dezinstalarea sau dezactivarea componentei WebView, până o versiune actualizată a acesteia este disponibilă pentru instalare.
Important de știut, componenta WebView are o importanță esențială pentru securitatea și buna funcționare a platformei Android, actualizarea la cea mai recentă versiune disponibilă fiind esențială pentru performanțe optime și blocarea anumitor forme de malware.