Apple a anunțat data oficială la care va începe WWDC21 (Worldwide Developers Conference), evenimentul anual unde compania se întâlnește cu dezvoltatorii care activează pe platformele sale și prezintă noi inițiative, cât și noile versiuni ale sistemelor de operare. Cu această ocazie, aflăm când vom vedea pentru prima dată iOS 15, iPadOS 15 și alte versiuni noi de software de la Apple. Tot atunci va fi disponibilă probabil pentru prima dată și o versiune beta a următorului sistem de operare mobil.
WWDC21 va avea loc între 7 și 11 iunie și va fi din nou un eveniment 100% online. Anul trecut, compania a luat decizia de a muta WWDC în format virtual din cauza restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, iar în 2021, aceste restricții continuă. Unele organizații, precum GSMA, au decis să încerce un format hibrid anul acesta, Mobile World Congress urmând să aibă totuși loc și într-un format fizic, dar Apple rămâne la varianta online.
La fel ca anul trecut însă, faptul că evenimentul are loc doar prin intermediul internetului asigură și faptul că participarea este gratuită. Pentru că exista un număr limitat de locuri în varianta fizică și pentru că existau costuri mari asociate organizării, Apple vindea bilete la WWDC în trecut. În varianta online, accesul este gratuit tuturor celor care dețin un cont de dezvoltator în platforma Apple.
Suntem încă în așteptarea update-ului iOS 14.5, care pare a fi ultima versiune importantă a acestei variante a sistemului de operare pentru mobil. Aceasta va implementa posibilitatea de a debloca telefonul rapid, fără Face ID, dacă ai un Apple Watch la mână, în timp ce va obliga aplicațiile din App Store să ofere utilizatorilor posibilitatea de a refuza urmărirea activității online.
Pe lângă anunțul iOS 15, sunt așteptate noi versiuni de iPad OS, macOS, watchOS și tvOS, pentru celelalte game de produse din portofoliul Apple. Anul trecut, WWDC a fost și scena pe care a fost anunțat primul computer Apple echipat cu procesor ARM, un Mac Mini cu procesor de iPad, acel „transition kit” pe care Apple l-a cerut înapoi de la dezvoltatori.
sursa: TechCrunch