Huawei se confruntă de aproape doi ani deja de probleme pe piața de smartphone-uri, și nu numai, în urma restricțiilor SUA, dar financiar, compania pare să continue pe un trend ascendent. Producătorul chinez de tehnologie a anunțat rezultatele financiare pentru anul 2020 și, în ciuda problemelor din piață și în ciuda pandemiei, a reușit să înregistreze chiar o creștere față de 2019. Chiar și pe plan local, în România, Huawei pare să continue să meargă pe toate segmentele de piață pe care activează.
La nivel global, Huawei a anunțat venituri de 891,4 miliarde yuan, adică 136,7 miliarde de dolari, din care are un profit net de 64,6 miliarde yuan, adică 9,9 miliarde de dolari. Acestea reprezintă creșteri de 3,8% pentru venituri și 3,2% pentru profit de la an la an. Astfel, în anul în care restricțiile SUA au lovit mai tare, Huawei a reușit să și crească puțin față de anul precedent.
Dintre cele trei divizii Huawei, doar cea din domeniul enterprise a înregistrat o creștere majoră. Divizia Enterprise a crescut cu 23% în 2020, la un total de 11,3% din venituri, în timp ce divizia de echipamente telecom a stagnat, înregistrând venituri cu doar 0,2% mai mari și reprezentând 34% din veniturile totale. Grosul afacerilor Huawei este în continuare în domeniul produselor pentru consumatori, adică în mare parte business-ul de smartphone-uri, care a crescut cu 3,3% în 2020 față de 2019, aducând 54,2% din totalul veniturilor companiei.
În timp ce Huawei pare să o ducă bine la nivel global, adevărul este că sursa creșterilor este exclusiv China. Compania a înregistrat 65,6% din totalul veniturilor în țara de origine, unde a înregistrat creșteri cu 15,4%. În restul regiunilor, compania a fost pe un trend descendent. De exemplu, în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), a înregistrat o scădere de 12,2% în venituri în 2020, în timp ce în restul Asiei a scăzut cu 8,7%. În Americi (de Sud și de Nord), Huawei a scăzut cu 24,5%.
În România, compania se laudă cu o creștere semnificativă în 2020. Pe plan local, Huawei a avut încasări cu 12% mai mari față de 2019. Compania nu a vorbit în mod special despre smartphone-uri, însă a dezvăluit că a vândut un milion de dispozitive în 2020, iar în luna mai a anului trecut vânzările de Huawei au reprezentat 29,3% din total. De asemenea, se pare că modelul P40 Lite s-a vândut mult mai bine decât P30 Lite, înregistrând o creștere de 150%.
La categoria wearables, în schimb, Huawei se laudă că este lider de piață în România. În 2020 a înregistrat o creștere de 350% pe această piață și de 200% în categoria audio. Tabletele Huawei au crescut și ele cu 119% față de 2019, în timp ce categoria PC (laptop-uri), a înregistrat o creștere imensă de 1.143%. Nu știm cu exactitate câte unități a vândut Huawei în 2019 pentru a pune în context o creștere atât de mare.
În cele din urmă, Huawei a dezvăluit și câteva informații noi despre Huawei Mobile Services și App Gallery în România. La nivel local există 2,5 milioane de utilizatori de servicii Huawei. Platforma a înregistrat 1,9 milioane de download-uri din App Gallery. De altfel, magazinul de aplicații are 1,1 milioane de utilizatori activi lunar și există acum peste 2.000 de aplicații românești în oferta acestuia.