ZTE Axon 30 Pro are dată de lansare. Va integra trei camere de 64 megapixeli

07.04.2021
ZTE Axon 30 Pro are dată de lansare. Va integra trei camere de 64 megapixeli

ZTE Axon 20 a fost primul smartphone din lume echipat cu un ecran care permite amplasarea unei camere frontale sub ecran, însă nu este tocmai clar dacă seria următoare a companiei chineze, Axon 30, va adopta această tehnologie. Ce știm însă deja este data la care aceste telefoane vor fi anunțate în mod oficial, cât și un detaliu interesant despre camerele foto de pe modelul Axon 30 Pro. S-ar putea ca ZTE să se concentreze mai mult pe performanțele foto pe aceste modele.

Cele trei camere de pe Axon 30 Pro ar putea oferi performanțe similare

ZTE a dezvăluit oficial că pe 15 aprilie, va prezenta noua serie Axon 30. Având în vedere faptul că la MWC Shanghai compania a prezentat un ecran de generație a doua care ascunde camera aproape perfect în spatele său, ne-am aștepta ca următorul său telefon de top să adopte această tehnologie. Acel ecran este și unul rapid, de 120 Hz, așa cum se zvonește că va fi și cel de pe noul model de top. Totuși, compania nu vorbește încă despre această capabilitate.

Primele două imagini cu Axon 30 Pro par să se concentreze însă în jurul modului de cameră foto de pe spate, care ar putea reprezenta o premieră pentru industrie. În loc să folosească un singur senzor de rezoluție foarte mare și apoi alți senzori de rezoluție mai mică, Axon 30 Pro ar putea adopta un sistem cu trei camere cu senzori de 64 megapixeli. Astfel, capabilitățile celor trei camere (wide, ultra-wide și zoom) ar putea fi comparabile.

zte axon 30 pro

Chiar dacă nu este încă confirmat, faptul că ZTE ar integra trei senzori cu rezoluții înalte ar putea asigura posibilitatea de a filma în rezoluție 8K pe fiecare dintre ele. Momentan, telefoanele care permit filmare în rezoluție 8K pot face asta doar pe camera principală.

Zvonurile spun că Axon 30 Pro va integra chipset-ul Snapdragon 888 și ar putea beneficia de încărcare rapidă la 55W.

sursa: GSM Arena

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult