SpaceX, compania de nave spațiale a lui Elon Musk, a câștigat un contract foarte important de la NASA. După ce a devenit prima companie care poate oferi transport pentru astronauți pe Stația Spațială Internațională, SpaceX va deveni și prima companie privată care va dezvolta un vehicul care să aterizeze pe Lună.
Printre companiile care au licitat pentru acest contract s-a numărat și Blue Origin, compania concurentă a lui Jeff Bezos, CEO și fondator al Amazon și cel care este constant lângă Elon Musk în topul miliardarilor din lume. Anunțul că SpaceX a câștigat a fost făcut de NASA într-o conferință de presă, însă specialiștii sunt deja sceptici despre alegerea făcută.
Asta pentru că, spre diferență de aselenizatorul din anii ’60 și ’70, SpaceX dorește să trimită pe Lună chiar vehiculul Starship. Compania testează Starship de câțiva ani deja, în diverse faze de dezvoltare, iar cele mai recente, care trimit racheta în aer și apoi încearcă să o facă să aterizeze în poziție verticală, s-au dovedit a fi mai complicate decât sperau cercetătorii SpaceX. Naveta a aterizat o singură dată cu succes, însă o defecțiune tehnică a făcut-o să explodeze la scurt timp după momentul aterizării.
Totuși, în cazul în care Starship se dovedește a fi un vehicul funcțional, acesta ar putea oferi avantaje mai mari decât soluțiile altor companii, întrucât este un vehicul care are în plan mai multe cazuri de utilizare, inclusiv călătorii către Marte. De asemenea, Starship este un vehicul realizat pentru a fi reutilizat, la fel ca rachetele Falcon 9 și capsula Crew Dragon.
Faptul că SpaceX a câștigat acest contract este surprinzător, întrucât în faza de finanțare, NASA a împărțit aproape un miliard de dolari către trei companii, care să vină cu soluții pentru aselenizare. Dintre toate, Blue Origin a primit cea mai mare parte a acestor fonduri, 579 milioane de dolari, în timp ce Dynetics a primit 243 milioane. SpaceX a primit în schimb doar 135 de milioane de dolari. De altfel, Blue Origin a lucrat alături de Lochheed Martin, Northrop Grumman și Draper pentru a realiza vehiculul Integrated Lander, pe care l-a prezentat anul trecut către NASA.
În urma câștigării acestui contract însă, SpaceX primește 2,89 miliarde de dolari pentru a realiza o demonstrație de aselenizare a unui Starship în cadrul unei misiuni fără echipaj la bord. Planul este ca prima misiune de aselenizare cu echipaj la bord să aibă loc 2024, la peste 50 de ani de la ultima misiune de acest gen.
sursa: Gizmodo