Încă un MiG-21 prăbușit. Ce este LanceR și de ce mai folosește România avionul vechi de zeci de ani

20.04.2021
Încă un MiG-21 prăbușit. Ce este LanceR și de ce mai folosește România avionul vechi de zeci de ani
Foto: Wikipedia

Un MiG-21 LanceR, din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, s-a prăbușit marți în apropierea localității Dedrad din județul Mureș. Pilotul a reușit să se catapulteze.

România este una dintre puținele țări care mai folosesc în număr mare avionul de producție sovietică. LanceR sunt avioane MiG-21 modernizate în anii ’90. Aeronavele dispun de radare și sisteme de comunicații moderne, precum și de rachete eficiente aer-aer cu rază scurtă și medie de acțiune. Totuși, acest lucru nu schimbă faptul că platforma MiG-21 este veche de zeci de ani, fiind susceptibilă la accidente.

Citește și: VIDEO: Momentul când un avion din Al Doilea Război Mondial aterizează forțat pe o plajă, printre oameni

Țara noastră a primit primele 12 unități MiG-21 în 1962, la cinci ani după ce avionul a zburat pentru prima dată. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române (RoAF) peste 400 de avioane MiG-21. Cel mai nou a fost primit în anul 1982.

Începând cu 1993, Rusia nu a mai oferit piese de schimb pentru aeronavele României. Astfel a început modernizarea flotei cu ajutorul companiei israeliene Elbit Systems.

Între 1995 și 2002 au fost modernizate 111 avioane MiG-21. Dintre acestea, astăzi mai funcționează doar aproximativ 30 de unități.

MiG-urile vor fi înlocuite, în final, cu avioane americane F-16 sau alte modele mai noi.

Avioanele de proveniență sovietică sunt încă folosite deoarece România s-a angajat să opereze, înainte de a intra în NATO, 48 de avioane multirol. În acest moment, RoAF deține 17 aeronave F-16.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO: Aflăm un detaliu nou despre Sukhoi Su-57 „Felon”, avionul invizibil al lui Putin

VIDEO: F-22 așa cum nu l-am mai văzut. Manevre spectaculoase făcute de cel mai scump avion de vânătoare

VIDEO: Manevrele pe care le face în carlingă un pilot de Super Hornet pentru a ateriza pe portavion, în plină furtună

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult