Samsung are planuri mari pentru seria Galaxy Z, cea din care fac parte momentan doar modelele Fold și Flip. Se pare că acest nume va fi păstrat doar pentru dispozitive care folosesc ecrane flexibile, pliabile sau rulabile, care își pot schimba forma sau dimensiunile în funcție de nevoi. Anul acesta am putea vedea noi modele Galaxy Z Flip și Galaxy Z Fold, însă în viitor, compania se pregătește să lanseze și dispozitive precum Z Roll și Z Slide, conform noilor mărci pe care le-a înregistrat în Europa.
Am auzit deja de câteva zile de numele Galaxy Z Roll, care ar putea fi folosit pentru a descrie telefonul cu ecran rulabil pe orizontală de la Samsung. Acest tip de dispozitiv nu este tocmai un concept nou. Deja Oppo a prezentat public dispozitivul său cu ecran rulabil, în timp ce LG a dezvoltat intern un model pe care nu-l va mai lansa, dar pe care l-ar putea oferi angajaților. Astfel, un răspuns de la Samsung ar putea fi chiar așteptat în piață.
Un model Galaxy Z Slide, care ar folosi noua marcă înregistrată de Samsung în Europa în cadrul EUIPO ar putea însă descrie un telefon similar în construcție, dar diferit în format. În timp ce un model Z Roll ar extinde display-ul pe orizontală, transformând un smartphone într-o tabletă, un model Z Slide ar putea să se extindă pe verticală, pentru a transforma un telefon foarte compact într-un dispozitiv mai înalt, similar cu cele obișnuite din prezent.
În prezentarea tehnologiei pliabile recentă, Samsung a mai propus și alte concepte de dispozitive neconvenționale, precum un telefon care se pliază de mai multe ori. Acela ar putea fi numit Galaxy Z Fold S, un dispozitiv care se poate transforma într-unul foarte compact. Rămâne de văzut cât de practice vor fi aceste modele în realitate și cât de rezistente vor fi în timp. Scumpe știm deja că sunt, întrucât Galaxy Z Fold2 costă 2.000 de euro, în timp ce Galaxy Z Flip pornește de la 1.500 euro.
Modelele cu construcție mai complicată ar putea costa și mai mult de atât.
sursa: LetsGoDigital