Seria iPhone 12 a venit cu un nou design exterior pentru smartphone-urile de la Apple, însă la interior nu am observat foarte multe schimbări. Telefoanele au fost livrate cu ecrane la fel de „rapide” precum cele din trecut, iar camerele au fost doar puțin îmbunătățite pe majoritatea modelelor, doar varianta Pro Max fiind echipată cu un sistem diferit. În 2021, chiar dacă design-ul iPhone 13 va fi în mare parte la fel, se pare că vom asista la mai multe diferențe la nivel hardware, care vor rezolva câteva dintre problemele din trecut. De exemplu, ecranul pe variantele Pro vor fi al 120 Hz, iar deja Samsung s-a apucat de producția de paneluri de acest gen pentru Apple.
Conform The Elect, Samsung va livra ecranele OLED de tip LTPO care vor permite funcționarea la 120 Hz în mod variabil către Apple în următoarele câteva luni. Acestea au intrat în producție și vor permite capabilități similare cu ceea ce oferă Samsung pe telefoanele sale de top: afișarea în până la 120 Hz a conținutului de pe ecran, cu capabilitatea de a varia în funcție de necesități. Ecranele LTPO pot scădea până la 10 Hz în imagini statice și pot afișa la frecvențe scăzute atunci când conținutul nu necesită fluiditatea maximă.
Filmele, de exemplu, sunt afișate în general la 24 de cadre pe secundă. Astfel, ecranul ar putea coborî la 24 Hz pentru a nu consuma inutil baterie. Iar autonomia telefoanelor pare să fi fost și motivul pentru care Apple a ales să rămână la 60 Hz pe generația iPhone 12. The Elec spune că noile ecrane, chiar dacă sunt mai rapide, vor fi cu 20% mai eficiente din punct de vedere al consumului de energie. Acestea ar putea permite și integrarea funcției Always On Display pe telefoanele Apple.
Totuși, ecranele OLED de la Samsung de tip LTPO vor fi disponibile doar pe modelele iPhone 13 Pro și Pro Max. Pe variantele standard, iPhone 13 și 13 Mini, Apple va folosi ecrane OLED LTPS standard, la frecvență de 60 Hz. Indiferent de modelul ales însă, Apple va aduce câteva îmbunătățiri hardware și pe lângă ecranele noi de pe seria Pro.
Se zvonește că notch-ul din partea superioară a ecranului va fi mai mic, în timp ce camerele foto primesc același upgrade pe care l-a primit 12 Pro Max anul trecut: un senzor foto stabilizat intern. De asemenea, sunt așteptate upgrade-uri la capitolul baterie, capacitatea urmând a fi mai mare pe noile telefoane.
Apple va prezenta noua generație iPhone 13 cel mai probabil în septembrie, cu o lansare spre sfârșitul acestei luni. În România, telefoanele Apple ajung de obicei cu o întârziere de 1-2 săptămâni față de lansarea inițială.
sursa: The Elec, via Phone Arena