OnePlus va fi integrat în cadrul OPPO, anunță CEO-ul Pete Lau

16.06.2021
OnePlus va fi integrat în cadrul OPPO, anunță CEO-ul Pete Lau

Nu a fost niciodată un mare secret faptul că brandurile OPPO și OnePlus au colaborat de-a lungul timpului pentru dezvoltarea tehnologiilor și multor dintre produsele pe care cele două companii le-au lansat. De altfel, nici faptul că amândouă sunt sub umbrela BBK Electornics nu este un secret și nici faptul că CEO-ul OnePlus, Pete Lau, a lucrat înainte la OPPO. Anul trecut, acesta a fost pus să supervizeze strategia de produs ale ambelor branduri, iar acum, Lau confirmă faptul că OnePlus va fi integrată în interiorul OPPO.

OnePlus și OPPO colaborau deja de multă vreme

Într-o postare pe forumul  oficial OnePlus, Pete Lau anunță că în ultimul an, de când acesta a preluat partea de strategie OPLUS, organizația care acoperă acum OPPO și OnePlus, echipele celor două branduri au fuzionat. Rezultatul este accesul OnePlus la mai multe resurse decât avea înainte, iar Lau spune că efectele pe care le-au observat în ultimele câteva luni au fost pozitive. Astfel, a fost luată decizia de a integra mai bine OnePlus în cadrul OPPO.

Pentru viitorul apropiat, efectele vor putea fi văzute în lansările de actualizări software. Conform articolului publicat de Pete Lau, OnePlus va putea în curând să ofere actualizări de sistem mai rapide și mai stabile către clienții săi. Având în vedere că OnePlus deja era unul dintre cei mai rapizi producători de smartphone-uri când vine vorba de actualizări de Android, cel puțin pentru cele mai recente dispozitive ale sale, probabil că aceste update-uri vor veni mai repede și pe modelele mai vechi.

Brandul OnePlus va rămâne separat de OPPO

Totuși, asta nu înseamnă automat că telefoanele OnePlus vor fi doar modele OPPO. Cele două branduri vor continua să opereze independent pe piață, iar noua integrare dintre ele nu ar trebui să afecteze negativ produsele sau comunicarea cu membrii comunității de fani.

Multe dintre efectele acestei fuziuni au putut fi văzute în ultima perioadă, întrucât telefoanele OnePlus de top au devenit mai atent construite pentru a concura pe piața de modele premium și au atins prețuri mai mari, în timp ce compania a început să se inspire de la Oppo pentru lansarea de modele de medie, precum cele din gama OnePlus Nord.

sursa: OPforum

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult