Google deschide primul magazin retail permanent: cum arată și ce poți găsi acolo

16.06.2021
Google deschide primul magazin retail permanent: cum arată și ce poți găsi acolo

Pentru început, doar în SUA, Google ia exemplul altor giganți tehnologici, deschizând magazine retail de unde fanii pot experimenta produsele cele mai în vogă.

Desigur, nu este vorba despre cea mai recentă versiune de Android, sau a hărților Google Maps. Vorbim despre hardware real, iar Google are câteva gadgeturi pe care le poate vinde.

Primul magazin retail permanent Google se deschide în metropola New York, la 6 ani distanță după versiunea exclusiv online. Ce-i drept, Google a mai deschis  magazine de tip pop-up în diverse locații, sincronizând evenimentele cu diverse lansări de produse importante. Însă de data aceasta vorbim despre un magazin Google dedicat, personalizat după modelul Apple Store.

Astfel, Google descrie noua locație drept “first” store, fără a preciza când și dacă astfel de magazine vor mai fi inaugurate în viitorul apropiat.

Cel puțin în forma actuală, noul Google Store apare ca un show-room pentru tehnologiile companiei, servind cel mult ca o introducere în ecosistemul de servicii Google, decât o locație intenționată pentru comercializarea unui volum ridicat de dispozitive în format fizic.

Astfel, Google a creat o serie de experiențe ”sandbox”, acoperind mai multe ”experiențe” care țin de serviciile companiei. Într-una dintre camere, vizitatorii pot afla despre avantajele Nest Hub,  acoperind scenarii care implică folosirea comenzilor vocale. Într-o altă cameră, fanii seriei Pixe pot descoperi capabilitățile telefoanelor pentru poze în condiții de lumină redusă, etc.

Per total, primul Google Store dedicat apare ca o versiune mai prietenoasă de Apple Store, scăldat în multă lumină și cu finisaje în tonuri calde, contrastând cu experiența alb-rece întâlnită în magazinele Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult