Performanțele Galaxy A03s, următorul telefon Galaxy A ieftin, testate cu benchmark-ul Geekbench

07.07.2021
Performanțele Galaxy A03s, următorul telefon Galaxy A ieftin, testate cu benchmark-ul Geekbench

Ilustrat cu imagini neoficiale, Galaxy A03s este următorul smartphone low-cost propus de Samsung celor aflați în căutarea unui telefon cu autonomie ridicată a bateriei și preț accesibil.

Succesorul modelului A02s vine cu display Infinity-V de 6,5 inch (decupat la partea de sus după modelul „picătură), și un chipset MediaTek Helio G35 cu procesor octa-core la 2.3GHz. Apărut deja în catalogul Geekbench, telefonul obține un scor single-core de 173 puncte, respectiv 921 puncte în cel multi-core.

În funcție de buget, Galaxy A03s va putea fi obținut în configurație cu 3GB sau 4GB memorie RAM. Ambele versiuni dispun însă de versiunea Android 11, adaptată cu interfața Samsung One UI.

Pe lista dotărilor mai intră și un acumulator 5000mAh, cu funcție de  încărcare rapidă (până la 15W prin cablul USB-C). Construcția este însă relativ compactă, telefonul având dimensiuni 166.6 x 75.9 x 9.1~9.5mm.

Galaxy A03s

Configurația foto este asemănătoare modelului A02s, Galaxy A03s venind cu o cameră principală de 13MP și doi senzor auxiliari a câte 2MP fiecare, deservind modurile de captură Macro și DoF. La partea din față găsim o cameră de 5MP, livrând minimul necesar pentru poze selfie.

Apărând doar ca un refresh pentru modelul de anul trecut, A03s vine cu senzor de amprentă montat pe lateralul carcasei și port USB-C la partea de jos.

Galaxy A03s

Samsung Galaxy A03s – specificații preliminare

  • Nume model     Galaxy A03s
  • Display  6.5” HD+ TFT
  • Infinity V
  • Camere [Cameră spate]
  • 13MP (Camera Principală)
  • 2MP (Macro)
  • 2MP (Adâncime)
  • [Camera frontală]
  • 5MP (F2.0)
  • Chipset Octa Core (posibil Snapdragon 450)
  • 4GB RAM
  • 64/128GB Stocare Internă
  • slot Micro SD (până la 1TB)
  • Baterie 5000mAh (Standard)
  • 15W Încărcare rapidă adaptabilă
  • Autentificare Biometrică (senzor capacitiv poziționat lateral)

Comparat cu chipsetul Snapdragon 450 folosit anul trecut, soluția Helio G35 furnizată de MediaTek livrează performanțe sesizabil îmbunătățite, în condiții de eficiență superioară a consumului de energie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult