Potrivit investigațiilor desfășurate de Washington Post și alți parteneri media, comunicațiile a cel puțin 37 de jurnaliști și activiști în domeniul drepturilor omului au fost interceptate folosind software furnizat de NSO Group, o companie israeliană recunoscută pentru dezvoltarea de spyware ultra-sofisticat.
Aparent, NSO Group colaborează în mod uzual cu agenții guvernamentale din lumea întreagă, furnizând uneltele necesare pentru interceptarea comunicațiilor desfășurate de grupări teroriste, crimă organizată, etc. Numai că alegerea țintelor este lăsată exclusiv în seama clienților, care pot fi entități asociate unor regimuri opresive, preocupate mai degrabă de consolidarea puterii prin înăbușirea oricăror forme de disidență și a libertății de exprimare.
Ridicând indicii împotriva a cel puțin unul dintre clienții NSO Group, două dintre telefoanele infiltrate folosind software israelian aparțineau unor femei, contacte apropiat ale lui Jamal Khashoggi, jurnalistul israelian ucis cu brutalitate și tranșat chiar în sediul ambasadei Arabiei Saudite din Turcia, după ce ar fi căzut în dizgrația familiei regale Saudite. Una dintre persoane este chiar soția lui Khashoggi, smartphone-ul acesteia fiind monitorizat cu luni bune înainte de comiterea asasinatului.
Numită Pegasus Project, investigația acoperă mai multe țări și mii de telefoane potențial vizate de spyware-ul NSO. Totuși, se pare că nu toate cele 37 de telefoane au fost compromise, 14 dintre acestea fiind vizate de atacuri nereușite. Totuși, pentru anumite dispozitive, infectarea se producea fără ca victima să acceseze vreun link sau instalarea voluntară de software, software-ul ultra-sofisticat profitând de vulnerabilități existente ale dispozitivului pentru a facilita infectarea..
Lista de ținte NSO cuprindea cel puțin 67 de persoane, printre acestea numărându-se atât prim-miniștri, cât și șefi de stat. ”Palmaresul” NSO Group cuprinde și alte ținte de profil înalt, cum ar fi infiltrarea telefonului lui Jeff Bezos, fostul CEO Amazon. Compania israeliană este vizată de numeroase acțiuni judecătorești pentru contribuția la asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, respectiv din partea a numeroși jurnaliști și activiști direct vizați de monitorizare folosind instrumentele companiei.