Facebook a decis să blocheze conturile cercetătorilor de la Universitatea din New York care studiau transparența reclamelor și răspândirea informațiilor false pe rețeaua de socializare. Compania spune că aceștia au încălcat regulamentul Facebook, care interzice colectarea de date de pe platformă și că au încălcat intimitatea utilizatorilor. Aceștia din urmă neagă aceste acuzații, spunând că modul în care datele au fost colectate de către utilizatori au fost voluntare și anonimizate.
Proiectul NYU Ad Observatory studia efectele pe care îl au reclamele politice pe Facebook și cum sunt ajung acestea la anumiți utilizatori, pe baza preferințelor acestora. Datele erau colectate voluntar de la utilizatorii care instalau plug-in-ul de browser Ad Observer și foloseau apoi Facebook în mod obișnuit. Plug-in-ul înregistra astfel datele despre respectivele reclame, dar nu și informații care ar putea identifica utilizatorii precum nume sau ID-ul unic de pe Facebook.
De curând însă, Facebook nu a oprit însă accesul acestui plug-in la date, ci a luat măsuri împotriva cercetătorilor pe conturile personale. Astfel, toți au fost blocați de pe rețeaua de socializare, iar toate paginile și alte elemente pe care le controlau de pe rețea au fost de asemenea închise.
„Facebook ne reduce la tăcere din cauză că munca noastră atrage de multe ori atenția către problemele de pe platformă. Mai mult, Facebook folosește protecția datelor personale, o credință care stă la baza muncii noastre, ca pretext pentru a face asta. Dacă acest episod demonstrează ceva este că cei de la Facebook nu trebuie să aibă putere de veto asupra cui are voie să îi studieze.”, a declarat Lauda Edelson, unul dintre cercetătorii Ad Observatory pentru Bloomberg.
Se pare însă că Facebook nu acuză colectarea datelor despre utilizatorii voluntari care foloseau acele plug-in-uri, ci colectarea datelor celor care publicau reclamele politice, întrucât erau colectate informații despre paginile respective și imagini de profil.
sursa: The Verge, Bloomberg, Protocol