Lansarea Samsung de mâine, 11 august, va fi concentrată cel mai probabil pe telefoanele pliabile din gama Galaxy Z, însă deja știm că producătorul sud coreean va lansa și o serie nouă de ceasuri inteligente. Acestea vor fi primele modele echipate cu noul sistem de operare Wear OS, realizat de către Google în parteneriat cu Samsung, implementând multe dintre avantajele Tizen, alături de o interfață proprietară One UI. Pentru a complementa noul software, Samsung anunță și un nou hardware pentru aceste ceasuri: procesorul Exynos W920, realizat special pentru ceasuri inteligente.
Exynos W920 este un nou procesor pentru dispozitive din categoria wearables, dezvoltat de către Samsung pe arhitectura de 5nm. Astfel, acesta va fi semnificativ mai eficient din punct de vedere al consumului de energie față de procesoarele mai vechi, asigurând astfel o autonomie ridicată, cel puțin în teorie. Rămâne însă de văzut cum vor folosi resursele procesorului noile ceasuri și cât de bine optimizat va fi software-ul Wear OS pentru acestea.
Cel mai probabil, Exynos W920 va sta la baza noilor modele Galaxy Watch4, iar specificațiile sale hardware ne arată câteva posibile capabilități ale acestor modele. Vorbim despre un procesor echipat cu două nuclee Cortex-A55 și compatibil cu memorie RAM LPDDR4 și stocare eMMC, toate integrate într-un singur cip. Astfel, ar putea rămâne mai mult loc la interior pentru alte componente, precum acumulatori mai mari.
Alte elemente ar fi un GPU Mali-G68, care să accelereze redarea animațiilor din interfață și aplicații, alături de o rezoluție maximă suportată de 960 x 540 pixeli. Se zvonește însă că rezoluția ecranelor va fi de maximum 450×450 pixeli pe Galaxy Watch4. De asemenea, procesorul integrează și un modem 4G și GPS, însă probabil că nu toate modelele vor fi echipate cu eSIM. Există și un nucleu Cortex-M55 care controlează doar ecranul.
Nu este însă clar dacă Samsung va oferi aceste procesoare către alte companii în viitor, sau dacă le va păstra doar pentru ceasurile sale din gama Galaxy Watch.
sursa: Slashgear