Lansat cu prețul de 599 dolari, Motorola Edge 2021 este un telefon cu design atrăgător şi performanţe competitive, date de folosirea unui chipsetului Snapdragon 778G pe 6nm, ajutat cu 8GB memorie RAM.
Fără ecran cu margini curbate, noul smartphone promite să fie ceva mai rezistent decât modelul de anul trecut. Dar cât de ușor reparabil este acesta, dacă totuși se strică?
Contrar așteptărilor, Motorola Edge 2021 nu este un telefon ușor de reparat. Dincolo din capacul din plastic care poate fi extras fără prea mare efort, găsim un nu mai puțin de 19 șuruburi, fixând principalele subansamble.
Antenele RF și lentilele camerei foto sunt lipite de capacul din plastic exterior, putând fi extrase pentru înlocuire fără prea mari dificultăți. Același capac integrează antenele RF și blitz-ul dual-LED, diverse inserții din aluminiu funcționând cu rol de disipare a căldurii conectate la o folie din grafit desfășurată peste acumulator, fără a fi lipită de acesta.
Din păcate, odată trecuți de scutul exterior descoperim o a doua folie din grafit, care aparent creează o punte termică între acumulator și placa electronică. Aceasta trebuie dezlipită pentru a facilita extragerea acumulatorului, cu efecte potențial nedorite asupra răcirii viitoare a telefonului. Fixat cu adeziv nu foarte puternic, acumulatorul poate fi înlocuit fără prea multe riscuri, însă orice intervenție la placa electronică se face prin compromiterea sistemului de răcire, bazat pe folii din grafit autoadezive și pastă termoconductoare de unică folosință.
Înlocuirea ecranului se face prin extragerea prealabilă a acumulatorului și dezasamblarea aproape completă a telefonului, singura componentă esențială care poate rămâne la locul ei fiind placa electronică. În schimb, pentru reparații mai serioase la nivelul plăcii electronice, tehnicienii centrelor de service ar trebui să înlocuiască și foliile din grafit, respectiv pasta termoconductoare, în caz contrar apărând riscul de supraîncălzire la rularea aplicațiilor mai solicitante.
Pe lângă timpul alocat pentru operațiunea de dezasamblare/reasamblare a telefonului, perspectiva înlocuirii și a altor materiale decât componenta defectă poate adăuga destul de mult la costul reparațiilor. Astfel, Motorola Edge 2021 primește din partea canalului YouTube PBKreviews un scor de 5.5/10, indicând o dificultate de nivel mediu a intervențiilor pentru reparație.